Prima reacție a lui Orban după decizia CCR privind amenzile: "Este un îndemn la anarhie"

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că este șocat de decizia CCR prin care OUG privind mărirea amenzilor în timpul stării de urgență a fost declarată neconstituțională, fiind vorba despre "un îndemn la anarhie".

"Exact ca şi în alte decizii luate de actuala CC în perioada lui Dragnea, şi decizia asta arată că actuala Curte Constituţională este de partea celor care încalcă legea, de partea celor care încalcă regulile, sancţionând pe toţi cetăţeni corecţi, care au respectat relgementările, care au respectat regulile care au fost impuse în perioada stării de urgenţă prin ordonanţe militare. Practic, prin această decizie, Guvernul, autorităţile se poate spune că aproape sunt împiedicate să apere sănătatea şi viaţa românilor", a declarat Orban, după o vizită la Academia Tehnică Militară ”Ferdinand I” împreună cu ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă.

Orban: Este o decizie care mă șochează

 

Orban a spus că prin decizia CCR se poate ajunge în situaţia în care autorităţile să nu mai poată da nicio amendă.

"Este o decizie care mă şochează, care are un vădit caracter politic şi care se situează pe linia deciziilor care sunt luate în favoarea minorităţii extrem de redusă care încalcă legea şi nesocoteşte majoritatea zdrobitare a cetăţenilor români care respectă legea şi s-a comportat în toată această perioadă responsabil. Decizia CCR este o invitație pentru nerespectarea legii, este un îndemn la anarhie și la un comportament incorect față de societate și față de semeni. Vom analiza deciziile CCR și vom găsi cele mai bune soluții, pentru a putea asigura desfășurarea activităților economice, reluarea activităților în acele domenii în care se vor ridica restricțiile", a mai spus premierului României.

Citește și
CCR, Curtea Constitutionala
CCR: Abrogarea pensiilor speciale este neconstituțională

Referitor la discuțiile cu ministrul Finanțelor privind prelungirea șomajului tehnic, Orban a spus: "Plata șomajului tehnic va continua numai până la data de 1 iunie. După această dată, va continua plata șomajului tehnic numai pentru acele domenii economice în care vor continua să existe restricții".

Amenzile mărite în timpul stării de urgență, declarate constituționale

 

Cu 9 zile înainte să expire starea de urgenţă, Curtea Constituţională a decis că ordonanţa prin care guvernul a mărit amenzile în ultima lună, până la 20.000 de lei, este neconstituţională.

Decizia judecătorilor CCR nu anulează însă automat aceste sancţiuni date celor care nu au respectat prevederile ordonanţelor militare. Cei care le-au primit, trebuie să le conteste în instanţă.

De la începutul stării de urgenţă au fost date peste 300.000 de amenzi, în valoare de aproximativ 120 de milioane de euro.

Atenţie, neconstituţionale sunt doar acele amenzi cu valoarea cuprinsă între 2.000 şi 20.000 de lei, care s-au dat de la 1 aprilie până acum, prin ordonanţa de urgenţă a guvernului.

Cele date de la instituirea stării de urgenţă, de pe 16 martie până pe 1 aprilie, cu valoarea cuprinsă între 100 şi 5.000 de lei, rămân valabile.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Ce amenzi au fost declarate de fapt neconstituționale. Nu toată lumea își va putea recupera banii
Ce amenzi au fost declarate de fapt neconstituționale. Nu toată lumea își va putea recupera banii

Cu 9 zile înainte să expire starea de urgenţă, Curtea Constituţională a decis că ordonanţa prin care guvernul a mărit amenzile în ultima lună, până la 20.000 de lei, este neconstituţională.

CCR: Abrogarea pensiilor speciale este neconstituțională
CCR: Abrogarea pensiilor speciale este neconstituțională

CCR a is, miercuri, sesizările privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale.

Lovitură pentru Guvern. OUG privind amenzile date în starea de urgenţă este neconstituțională
Lovitură pentru Guvern. OUG privind amenzile date în starea de urgenţă este neconstituțională

Cu 9 zile înainte să expire starea de urgenţă, Curtea Constituţională a decis că ordonanţa prin care guvernul a mărit amenzile în ultima lună, până la 20.000 de lei, este neconstituţională.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.