Reacția lui Iohannis la propunerea de supraimpozitare a veniturilor bugetarilor care câștigă mai mult decât președintele

klaus iohannis despre supraimpozitare
Profimedia

Președintele Klaus Iohannis aflat într-o vizită oficială în Argentina a avut câteva declarații în legătură cu măsura propusă de liderul PSD Marcel Ciolacu, privind supraimpozitarea veniturilor de peste 25.000 de lei. ”Este necesară o discuţie aşezată”.

La finalul conferinței de presă susținută la Buenos Aires alături de președintele Argentinei, Alberto Fernández, Klaus Iohannis a fost întrebat dacă vede oportună și eficientă măsura privind supraimpozitarea salariilor bugetarilor care depăşesc remuneraţia şefului statului.

Iohannis a declarat că este necesară o discuţie aşezată în coaliţie pentru a găsi o soluţie integrată, scrie News.ro.

„Cred că între timp ar fi un număr considerabil de persoane impozabile care au un salariu mai mare decât preşedintele, dar asta, sigur, este o problemă sistemică şi nu cred că poate fi rezolvată prin măsuri punctuale. Trebuie să avem o discuţie aşezată, aprofundată, pentru a garanta sustenabilitatea sistemului de impozitare. Aşa măsuri scoase cu penseta dintr-un pachet posibil pot fi discutate. Evident, toate trebuie să fie discutate, dar eu mă aştept de la coaliţie să vină cu o soluţie integratoare.Dacă vrem să umblăm la salarii şi impozitare, ok, dar hai să o facem pe tot sistemul, să îl reaşezăm şi să căutăm ceea ce se numeşte sustenabilitate şi echitate socială”, a afirmat Klaus Iohannis.
 

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Supraimpozitarea celor care comercializează energia e o soluţie morală
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Supraimpozitarea celor care comercializează energia e o soluţie morală

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat că autoritățile lucrează la un sistem de supraimpozitare pe lanțul producători-furnizori, traderi de energie, o soluție care va genera venituri la bugetul de stat.

Cîțu: Taxa privind supraimpozitarea contractelor part-time trebuie eliminată. Peste 100.000 de persoane, fără loc de muncă
Cîțu: Taxa privind supraimpozitarea contractelor part-time trebuie eliminată. Peste 100.000 de persoane, fără loc de muncă

Florin Cîţu a declarat că, aşa cum a avertizat, peste 100.000 de persoane au rămas fără un loc de muncă după ce a fost reintrodusă supraimpozitarea contractelor part-time.

În Azuga, Primăria a decis supraimpozitarea unor imobile părăginite. Proprietarul a decis să le demoleze
În Azuga, Primăria a decis supraimpozitarea unor imobile părăginite. Proprietarul a decis să le demoleze

Măsura supraimpozitării clădirilor lăsate în paragină începe să dea roade. În Azuga, două turnuri şi o clădire înaltă, care aparţineau fostei fabrici de șamotă, au fost puse la pământ.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.