Refugiaţi din Africa, prinşi la frontiera cu Ucraina. Unde i-au trimis autorităţile

Refugiaţi din Africa, prinşi la frontiera cu Ucraina
Politia de Frontiera Romana

Trei migranţi din Guineea şi Coasta de Fildeş au fost reţinuţi la frontiera cu Ucraina de către poliţiştii suceveni, după ce au încercat să intre ilegal în ţară.

Purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, din cadrul ITPF Sighetul Marmaţiei, Ilie Poroch Seriţan, a informat, duminică, despre faptul că poliţiştii de frontieră, în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii migraţiei ilegale, au depistat doi cetăţeni din Guineea şi unul din Coasta de Fildeş, având vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani.

Echipajul poliţiştilor de frontieră i-a depistat şi reţinut pe cei trei migranţi, la aproximativ 500 de metri de frontieră, pe direcţia localităţii Falcău.

Niciunul dintre bărbaţii depistaţi în proximitatea frontierei cu Ucraina nu vorbea limba română şi nu îşi justifica prezenţa în zonă.

Din primele verificări a rezultat faptul că aceştia au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, prin zona de responsabilitate a Sectorului PF Brodina.

Citește și
migranti mexic
Şapte migranţi, printre care și un bebeluș, au murit la frontiera dintre SUA şi Mexic

Bărbaţii au fost conduşi la sediul sectorului unde, în urma verificărilor, s-a stabilit că au vârste cuprinse între 18 ani şi 28 de ani, doi provenind din Guineea şi unul din Coasta de Fildeş.

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar, conform procedurilor legale, cei trei cetăţeni străini au fost predaţi, sâmbătă, autorităţilor de frontieră ucrainene, în baza acordului de reisie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Imaginea ce a șocat o lume întreagă. Povestea migrantului care s-a înecat alături de fiică
Imaginea ce a șocat o lume întreagă. Povestea migrantului care s-a înecat alături de fiică

Imaginea zguduitoare a unui bărbat înecat duminică alături de fetița lui de 2 ani, în râul de la granița dintre SUA și Mexic, îi șochează pe americani.

Şapte migranţi, printre care și un bebeluș, au murit la frontiera dintre SUA şi Mexic
Şapte migranţi, printre care și un bebeluș, au murit la frontiera dintre SUA şi Mexic

Autorităţile din statul american Texas au raportat luni şapte decese în rândul migranţilor, în apropierea frontierei cu Mexicul, transmite Reuters. Printre morţi se numără şi o femeie, doi copii şi un bebeluş.

300 de migranţi au ajuns ilegal în Marea Britanie. Cum au fost ajutaţi de un român
300 de migranţi au ajuns ilegal în Marea Britanie. Cum au fost ajutaţi de un român

300 de migranţi, majoritatea kurzi şi iranieni, au ajuns ilegal în Marea Britanie în ultimii doi ani cu ajutorul unui grup infracţional condus şi de către un roman.

Recomandări
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.

Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”
Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”

În Covasna, unde a ajuns și președintele Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.