Restricţii de circulaţie pentru maşinile mai mari de 7,5 tone, din cauza caniculei. Județele în care nu vor putea circula

Camion
Shutterstock

CNAIR anunţă că, sâmbătă şi duminică, vor fi instituite restricţii de circulaţie pentru maşinile mai mari de 7,5 tone, în judeţele Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Caraş – Severin, Timiş, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare din cauza caniculei.

”Sâmbătă şi duminică (23 - 24 iulie), în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t în judeţele: Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Caraş – Severin, Timiş, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare”, a transmis, joi, CNAIR, într-un comunicat de presă.

 

Sursa citată a precizat că aceste restricţii vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către istraţia Naţională de Meteorologie.

Citește și
salina praid
Specialiști din patru țări vor veni la Praid. Cele trei mari probleme cărora trebuie să le găsească soluții

”Măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă”, a transmis CNAIR.

Compania aminteşte conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 şi 3 al Ordonanţei de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora ul drumului poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile, drumurile expres şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu, cu excepţia:

• transporturilor de persoane;

• transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;

• vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;

• transporturi funerare;

• transporturi poştale;

• transporturi de echipamente de prim ajutor;

• transporturi pentru distribuire de carburanţi;

• transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;

• transporturi pentru tractări vehicule avariate;

• transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;

• transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;

• transporturi apă îmbuteliată;

• transporturi produse provenite din exploatări agricole;

• transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.

Meteorologii au emis, pentru perioada 21 – 24 iulie, mai multe avertizări de caniculă şi disconfort termin ridicat. Sunt prognozate temperaturi ce pot ajunge la 40 de grade, iar căldura va persista şi pe timpul nopţii. Pentru că au fost emise avertizări cod galben şi cod portocaliu, autorităţile au activat Celula de criză de la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției şi au transmis o serie de recomandări pentru populaţie.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Specialiști din patru țări vor veni la Praid. Cele trei mari probleme cărora trebuie să le găsească soluții
Specialiști din patru țări vor veni la Praid. Cele trei mari probleme cărora trebuie să le găsească soluții

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat marți seară că, începând de miercuri, experți din Spania, Olanda, Germania și Ungaria vor sosi în România pentru a evalua situația de la Praid.

Ordinul care le permite elevilor să semnaleze abuzuri din școală prin „butonul roșu”, publicat în Monitorul Oficial
Ordinul care le permite elevilor să semnaleze abuzuri din școală prin „butonul roșu”, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul legat de aşa-numitul ”buton roşu”, un mecanism prin care se pot semnala anonim cazuri de violenţă şi consum de droguri în unităţile de învăţământ, a fost publicat, marţi, în Monitorul Oficial.

Când va fi finalizată lucrarea de deviere a pârâului Corund din zona afectată de inundații de la Salina Praid
Când va fi finalizată lucrarea de deviere a pârâului Corund din zona afectată de inundații de la Salina Praid

Instituţia Prefectului Harghita a anunţat marţi că au început pregătirile pentru impermeabilizarea canalului de deviere a pârâului Corund, în zona afectată de inundaţii de la Salina Praid.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.