Rezultate BAC 2018. Reportaj din comuna cu promovare zero, doi ani la rând. Nici primarul nu are diplomă

×
Codul embed a fost copiat

Bacalaureatul reflectă şi anul acesta problemele grave ale sistemului de învățământ pe care Ministerul Educaţiei le trece cu vederea.

Mai multe licee din întreaga ţară au avut promovare zero, adică niciun candidat nu a reuşit să obţină măcar media 6 ca să ia Bacul. Acestea sunt liceele unde se intră chiar şi cu media 2, iar profesorii dovedesc că în 4 ani le e imposibil să aducă elevii la un nivel de 5.

Deşi situaţia este cunoscută, ministerul anunţă că abia din septembrie 2018 va face o evaluare a acestor şcoli.

Director: "Eu aveam speranţe din ce îmi spuneau ei când au ieşit - măcar unul. Eu mă gândeam la 2 -3, am ştiut de asta cu româna, mi-a spus că a făcut tot, dar la matematică nimic şi am tot sperat că ia măcar un 4, mă gândeam eu.”

Iată ce povesteşte cu amărăciune chiar directorul Liceului de Mecanică din Turburea, judeţul Gorj. Aceeaşi situaţie dezastruoasă s-a înregistrat şi anul trecut. Aşa că anul acesta, şcoală a încercat să îi pregătească pe elevi pentru BAC, dar cei mai mulţi abia dădeau pe la ore.

Citește și
salina praid
Specialiști din patru țări vor veni la Praid. Cele trei mari probleme cărora trebuie să le găsească soluții

Gheorghe Benegui, directorul liceului Tulburea: "Se ducea microbuzul, făcea în jur de 200 de km dus-întors şi venea cu 2 sau 3 copii. Sunt copii din mediul rural, care de cum s-a pus căldura au plecat la muncă, ei vor să înveţe o meserie."

Primarul localităţii, în vârstă de 54 de ani şi el fără bacalaureat, a fost cel care a susţinut înfiinţarea liceului. Acum, îşi dă seama că mai utilă ar fi o şcoală de meserii.

Ioan Barca, primar comuna Turburea: ”Eu am făcut şcoala profesională, am făcut 3 ani şi ştiu ce înseamnă, că şi părinţii mei au fost săraci, eram trei fraţi, nu aveau cum să ne ţie la şcoală şi iată că din şcoala profesională am muncit, am învăţat, am tras de mine de m-au găsit dracii.”

În Argeş, sunt 5 licee cu toţi elevii picaţi la bacalaureat. Dana, elevă la Stâlpeni, recunoaşte că şcoala nu a fost o prioritate pentru ea

Dana: "Eu am fost ocupată cu evenimentele, sunt solistă de muzică populară şi nu am putut, într-adevăr, să învăţ atât cât mi-aş fi dorit."

Directorul unuia dintre aceste licee spune că mulţi elevi au părinţii plecaţi în străinătate sau au avut joburi part time, iar şcoala au pus o pe ultimul loc.

Gabriela Nedelcu, director Liceul Tehnologic I.C. Petrescu Stâlpeni: "A fost criminal să munceşti 4 ani cu nişte copii care au intrat cu unu. Este acea generaţie care a intrat la profil economic cu medii de 2.60 până la 4.20. Copiii nu cunosc tabla înmulţirii. Şi atunci, nu mai vorbim de 5!"

Roxana Militaru, profesoară de biologie: "Nu ştiu noţiunile de bază, nu ştiu ce e celulă, n-am cum să ... Şi la pregătire foarte greu, am tras de ei, nu veneau, veneau 2-3."

La un alt liceu, tot din Argeş, din 20 de absolvenţi, doar unul singur a susţinut bacalaureatul şi a picat.

Iar şcoli cu promovare zero la Cac exista chiar şi în capitală, cum ar fi liceul Dacia.

Liceul Tehnologic Dacia a avut 37 de candidaţi înscrişi la bacalaureat. Dintre aceştia, 19 au fost respinşi iar 18 nici măcar nu s-au prezentat. Se presupune că această şcoală îi pregăteşte pe elevi să devină tehnicieni în ecologie şi în protecţia calităţii mediului, precum şi în transporturi, iar anul acesta a scos 56 de locuri la itere, ultima medie fiind 3,09.

Radu Gologan, coordonatorul lotului olimpic de matematică: "Problema aici, la nivelul ăsta, nu e a profesorilor, e a elevilor şi copiilor, şi a familiei. Degeaba mă duc eu undeva unde copiii nu vin la şcoală. Parte din rezultatele proaste ale bacalaureatului se dovedesc a fi liceele în care prezența copiilor de-a lungul ciclului de educaţie este către nul. ”

Ministerul Educaţiei susţine că şcolile cu promovare zero şi cu rezultate slabe vor intra din septembrie 2018 într-o inspecţie generală, urmând să fie stabilite cauzele eşecului şi să fie găsite soluţii. Acesta este, însă, răspunsul, dat de oficiali, în fiecare an.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Specialiști din patru țări vor veni la Praid. Cele trei mari probleme cărora trebuie să le găsească soluții
Specialiști din patru țări vor veni la Praid. Cele trei mari probleme cărora trebuie să le găsească soluții

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat marți seară că, începând de miercuri, experți din Spania, Olanda, Germania și Ungaria vor sosi în România pentru a evalua situația de la Praid.

Ordinul care le permite elevilor să semnaleze abuzuri din școală prin „butonul roșu”, publicat în Monitorul Oficial
Ordinul care le permite elevilor să semnaleze abuzuri din școală prin „butonul roșu”, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul legat de aşa-numitul ”buton roşu”, un mecanism prin care se pot semnala anonim cazuri de violenţă şi consum de droguri în unităţile de învăţământ, a fost publicat, marţi, în Monitorul Oficial.

Când va fi finalizată lucrarea de deviere a pârâului Corund din zona afectată de inundații de la Salina Praid
Când va fi finalizată lucrarea de deviere a pârâului Corund din zona afectată de inundații de la Salina Praid

Instituţia Prefectului Harghita a anunţat marţi că au început pregătirile pentru impermeabilizarea canalului de deviere a pârâului Corund, în zona afectată de inundaţii de la Salina Praid.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.