Ride-sharing de Dâmboviţa: pasagerul a rămas fără portofel şi a fost şi dat jos din maşină

×
Codul embed a fost copiat

Călătorie cu peripeții pentru un bărbat de 49 de ani din județul Dâmbovița.

Omul s-a urcat într-o mașină de ocazie în care se aflau doi indivizi, care i-ar fi cerut inițial 10 lei pentru transport. Pe drum însă, l-au lăsat fără niciun ban în portofel, după care l-au împins afară din autoturism. Victima a avut noroc că a rămas cu telefonul mobil în buzunar, și așa a reușit să sune după ajutor.

Bărbatul în vârstă de 49 de ani, din localitatea Buciumeni, povesteşte că în timp ce se afla în oraşul Pucioasa şi dorea să plece spre casă, a oprit o maşină în care se aflau doi indivizi. Aceştia s-ar fi oferit să îl ducă unde are nevoie, în schimbul a 10 lei. Pe drum însă, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată.

Ion Puspan, păgubit: "Când am scos portofelul, printre banchete, mi-a luat portofelul, mi-a luat toţi banii şi mi l-a aruncat. Ba, dă-mi, mă banii. M-a dat jos din maşină şi m-a lăsat în mijlocul drumului"

Imediat după atac, victima, rămasă fără suma de 2.200 de lei, a sunat la 112. Poliţiştii din Fieni au reuşit să îi identifice pe cei doi suspecţi. Unul dintre ei, de 21 de ani, a fost deja reţinut şi dus la audieri. Cel de-al doilea, care este unchiul suspectului, este căutat în acest moment. Pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru tâlhărie calificată.

Citește și
Hoti Botosani
Un tânăr de 17 ani din Hunedoara, arestat după ce a tâlhărit doi bărbați pe stradă

Rudele individului reţinut spun însă că acesta ar fi nevinovat. "Fratele meu nu este vinovat cu absolul nimic. E luat pe nedrept. L-au luat degeaba, de pomană!"

"A fost la volan, dar pe cine a tâlhărit? Şi omor dacă făcea nu îl aducea în stilul ăsta!", spune mama suspectului.

Magistraţii au decis că suspectul reţinut să fie cercetat sub control judiciar, pentru 60 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Un bărbat, tâlhărit în scara unui bloc din Galați. Ce a pățit atacatorul de 24 de ani
Un bărbat, tâlhărit în scara unui bloc din Galați. Ce a pățit atacatorul de 24 de ani

Un tânăr de 24 ani, din Galaţi, a fost reţinut, după ce a împins un bărbat de 57 ani pe scări, i-a smuls un lanţ din aur de la gât şi a fugit cu cruciuliţa care s-a rupt, potrivit IPJ.

Un tânăr de 17 ani din Hunedoara, arestat după ce a tâlhărit doi bărbați pe stradă
Un tânăr de 17 ani din Hunedoara, arestat după ce a tâlhărit doi bărbați pe stradă

Un tânăr de 17 ani, din municipiul Vulcan, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectat că ar fi tâlhărit doi bărbaţi mai în vârstă, pe care i-a întâlnit pe stradă, relatează Agerpres.

Bărbatul care a tâlhărit o femeie şi a încercat să o violeze, reţinut
Bărbatul care a tâlhărit o femeie şi a încercat să o violeze, reţinut

Un bărbat de 23 de ani Ilfov, care a tâlhărit o femeie în timp ce traversa un teren viran din Sectorul 3 şi a încercat să o violeze, a fost reţinut.

Recomandări
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni

Israel este de 75 de ori mai mic decât Iranul ca suprafață și are o populație de 10 ori mai puțin numeroasă, dar la nivel militar cele două state dispun, oficial, de forțe aproape similare. Realitatea arată însă că Israel este superior Iranului.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că le-a cerut tuturor colegilor parlamentari să renunţe de urgenţă la sumele provenite din deconturi ale chiriei în condiţiile în care au o proprietate în Capitală.