Rimetea, o comună cu zeci de pensiuni, are cea mai mare incidenţă de cazuri de COVID-19 din ţară

Rimetea
Agerpres

Cea mai mare rată de infectare cu COVID-19 din ţară la nivel de unitate istrativ-teritorială, respectiv 21 de cazuri la mia de locuitori, se înregistrează într-o comună din Alba, Rimetea, unde funcţionează zeci de pensiuni turistice.

De altfel, cu excepţia focarului depistat în cadrul unei case de tip familial, unde au fost confirmate 7 cazuri, se presupune că virusul ar fi fost at de localnici din rândul turiştilor.

În Rimetea, o comună cu două sate, a fost depistat în ultimele 14 zile un număr relativ mic de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, respectiv 21, însă raportat la populaţia de 1.000 de locuitori, incidenţa este foarte mare, adică 21 de cazuri la 1.000 de locuitori. Un număr de 7 cazuri provin dintr-un focar apărut într-o casă de tip familial destinată copiilor, 9 sunt în satul Colţeşti, iar alte 5 în Rimetea.

"Eu cred că din exterior au venit multe probleme", a declarat, luni, pentru Agerpres, primarul Deak Szekely Szilard Levente.

O comună cu populaţie preponderent de etnie maghiară, Rimetea, care are în jur de 40 de pensiuni, este vizitată anual de zeci de mii de turişti, mulţi dintre ei fiind atraşi de condiţiile prielnice de aici de a zbura cu parapanta.

Citește și
spital, ambulanta
Un tânăr cu COVID s-a sinucis într-un spital din Arad, deși urma să fie externat. Ce spun psihologii

"Au fost 7 cazuri la o casă de ocrotire a copiilor, unde a fost un focar, dar eu cred că acolo situaţia s-a rezolvat. (...) Probabil puteau aduce (virusul - n.r.) chiar şi turiştii din alte zone. Eu cred că din exterior au venit multe probleme", a spus edilul.

Acesta a precizat că, în condiţiile în care comuna a intrat în carantină de vineri, Poliţia a întors din drum sâmbătă un număr de 1.500 de maşini cu turişti care doreau să vină în Rimetea, mai ales că duminică erau şi Floriile catolice.

Primarul a spus că turiştii "nu au avut încotro" şi au înţeles că trebuie să-şi schimbe planurile, dar au fost şi câţiva care, sub pretextul că tranzitează comuna, s-au "aventurat pe dealuri", iar Poliţia a trebuit să meargă după ei.

"Până în 9 aprilie (când expiră cele două săptămâni de carantină - n.r.), turiştii trebuie să evite obiectivul turistic Rimetea. După aceea, îi aşteptăm cu drag. Foarte mulţi din Rimetea trăiesc doar din turism şi vor fi loviţi straşnic dacă ţine carantina mai mult. De aceea, trebuie să încercăm în următoarele săptămâni să reuşim să reducem, cumva, această răspândire", a spus primarul comunei.

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina de Facebook a Primăriei, istraţia locală subliniază că, pentru revenirea cât mai rapid la normalitate, la redeschiderea pensiunilor, este nevoie acum de respectarea strictă a regulilor de carantinare.

"De aceea, rugăm turiştii noştri fideli să revină la poalele Pietrei Secuiului (Colţii Trascăului) după ridicarea restricţiilor impuse de autorităţile abilitate", se arată în mesajul Primăriei comunei Rimetea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Ce trebuie să știi despre testele COVID: ce test să alegi, când să îl faci și ce indică fiecare
Ce trebuie să știi despre testele COVID: ce test să alegi, când să îl faci și ce indică fiecare

De la debutul pandemiei, testarea pentru COVID a evoluat rapid, având un rol cheie în lupta cu virusul SARS-CoV-2. Testarea rămâne esențială, chiar și în contextul campaniei de vaccinare, aflată în plină desfășurare în întreaga lume.

Un tânăr cu COVID s-a sinucis într-un spital din Arad, deși urma să fie externat. Ce spun psihologii
Un tânăr cu COVID s-a sinucis într-un spital din Arad, deși urma să fie externat. Ce spun psihologii

O tragedie a avut loc într-una dintre secţiile destinatele bolnavilor COVID din Arad. Unul dintre pacienţi, în vârstă de doar 28 de ani, şi-a pus capăt zilelor.

Recomandări
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.