Ritual straniu într-o biserică. Preot, prins în timp ce adresa blesteme, alături de un cuplu

×
Codul embed a fost copiat

După ce un preot din Huedin a fost oprit de la slujire pentru că a participat la un ritual straniu în biserică, un alt coleg de-ai acestuia este în centrul unui scandal.

Respectivul a fost filmat în timp ce îi adresează blesteme, alături de un cuplu de romi, celui care le-ar fi răpit fiica celor doi. Mitropolia Clujului susține că părintele a fost dojenit deja pentru această faptă.

Preotul a îngenuncheat între cei doi soți și l-a invocat pe Dumnezeu.

Preot: „Cer osândirea și pedepsirea celor ce le-au produs tulburare sufletului și familiei lor și necaz și rușine în fața rudeniilor și a tuturor cunoscuților lor.”

Același preot rostește blestemul pe care cei doi soți îl repetă, cuvânt cu cuvânt.

Citește și
Suceava
Revoltă împotriva romilor într-un sat din Suceava, după ce o bătrână a fost violată

Preot: „Cerem pedeapsa bunului Dumnezeu pentru cel care ne-a răpit fiica și ne-a dus-o cu gând s-o batjocorească. Osândă și pedeapsă pentru el, casa și familia lui, așa încât să ajungă de râsul oamenilor și cunoscuților săi pentru rușinea pe care ne-a făcut-o. În caz că se întoarce, se căiește și spune adevărul, acest blestem să nu-l ajungă.”

Aceste cereri șocante invocate de un slujitor al Domnului se încheie culmea, ca o slujbă obișnuită.

Preot: „În numele Tatălui și-al Fiului și-al Sfântului Duh, amin!”

În imagini, un apropiat al celor doi soți numără niște bani, apoi ar fi strecurat o sumă în buzunarul preotului.

Mitropolia Clujului susține că părintele a fost deja sancționat cu mustrare și nu are voie să comenteze cele întâmplate.

Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Clujului„Am luat act cu multă tristețe de aceste acte care nu sunt doar smintitoare, ci și profanatoare ale lăcașului sfânt. N-aș vrea eu să-i judec pe preoți. Suntem în măsură să îi povățuim și să îi sfătuim atunci când aceștia au nevoie."

Acum câteva zile, un alt preot din zonă a fost filmat într-un context asemănător. Cu acordul lui, mai multe persoane de etnie romă s-au întins, pe rând, într-un sicriu și au jurat pe Biblie. Respectivii au încercat astfel să își convingă apropiații că nu vor mai cădea în păcat.

Dorin Cioabă, lider al comunității rome: „Noi credem că există câțiva preoți care profită de naivitatea romilor și aceștia merg acolo să ceară anumite servicii pe care le plătesc și nu cu puțini bani. Se creează un precedent foarte grav. Se vor șantaja unii pe alții că „dacă nu rezolvi o problemă, mă duc la preot, dau bani și o să mori într-un timp scurt."

Biserica interzice categoric astfel de practici.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Un preot din Huedin a băgat 5 oameni într-un sicriu pentru a face jurăminte în biserică
Un preot din Huedin a băgat 5 oameni într-un sicriu pentru a face jurăminte în biserică

Scene halucinante s-au petrecut într-o biserică din Huedin, judeţul Cluj. Sub privirile preotului şi ale unei asistențe numeroase, trei bărbaţi şi două femei s-au întins, pe rând, într-un sicriu pentru a face jurăminte.

Revoltă împotriva romilor într-un sat din Suceava, după ce o bătrână a fost violată
Revoltă împotriva romilor într-un sat din Suceava, după ce o bătrână a fost violată

Situație tensionată în satul sucevean Ioneasa, comuna Vadu Moldovei, unde acum câteva zile o bătrână a fost violată și supusă la chinuri groaznice de doi frați de etnie romă.

O româncă este acuzată că și-a vândut fiica cu 8.000 de euro unui clan de romi din Spania
O româncă este acuzată că și-a vândut fiica cu 8.000 de euro unui clan de romi din Spania

O româncă este acuzată de autoritățile spaniole că și-a vândut fiica de 16 ani unor conaționali care locuiesc în Spania și care i-ar fi plătit acesteia 8.000 de euro.

Bătaie sălbatică între membrii unei familii din Feteşti. Poliţia i-a oprit cu grenade cu gaz
Bătaie sălbatică între membrii unei familii din Feteşti. Poliţia i-a oprit cu grenade cu gaz

Scandal de pomină într-un cartier de romi din Feteşti unde a fost nevoie de intervenţia trupelor speciale pentru a linişti spiritele.

Polițiști în misiune, bătuți de un clan de romi în Vâlcea. Ce capcană le-au întins agenților
Polițiști în misiune, bătuți de un clan de romi în Vâlcea. Ce capcană le-au întins agenților

Doi polițiști din Prundeni au ajuns la spital în noaptea de marţi spre miercuri, după ce au fost agresaţi de mai multe persoane în faţa unei gospodării din localitate, în timp ce urmăreau un şofer care nu a oprit la semnalele lor.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.