Roberta Metsola: Aş spune că în prima jumătate a anului 2023 România ar putea să adere la Schengen

Roberta Metsola
Agerpres

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, avansează prima jumătate a anului viitor ca termen în care România să intre în Spaţiul Schengen.

Ea a reafirmat că aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie nu este un cadou, ci un drept al românilor.

”Cred că trebuie să privim cu speranţă, după un an greu, la o decizie pozitivă, care va permite României să adere la Spaţiul Schengen. Am spus, astăzi, în Parlament, că asta nu este despre a face un cadou României, este un drept al românilor să fie egali şi să li se ofere ceea ce nu li s-a oferit timp de 11 ani. Decât să speculăm ce ţară a blocat altă ţară, aş spune: haideţi să căutăm unitate pentru a convinge pe toată lumea că România şi-a făcut partea ei, dar şi Europa trebuie să-şi îndeplinească partea sa”, a declarat Roberta Metsola, luni seară, la Digi24, potrivit News.ro.

Aceasta este de părere că în prima jumătate a anului viitor România ar trebui să fie primită în Spaţiul Schengen.

”Dacă în 2022 cineva m-ar fi întrebat: vom fi în situaţia în care Moldova să fie o ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, Bosnia şi Herţegovina, Ucraina să fie o ţară candidată, nu aş fi spus că asta este posibil. Ceea ce vreau să cred şi ceea ce vreau să mă asigur este că în 2023 vom reuşi. De ce? Pentru că nu cred că avem o altă alternativă. În 2024 sunt alegeri europene. Care va fi mesajul nostru pentru cetăţenii europeni din România? Votaţi pentru Parlamentul European, casa democraţiei! Responsabilitatea mea este să conving, dar şi să livrez şi cred că este momentul ca România să intre în Schengen. Aş spune că în prima jumătate a anului 2023 România să adere”, a adăugat Metsola.

Citește și
termoficare
Reparații urgente la conductele vechi de peste 40 de ani. Termoenergetica oprește apa caldă în sute de blocuri

Întrebată ce poate face, ca preşedinte al Parlamentului European, pentru atingerea acestui obiectiv. Roberta Metsola a subliniat că fiecare decizie care a trebuit luată în Parlamentul European a fost luată.

”Ce putem face este să continuăm să insistăm pentru fiecare membru pentru a ajunge la aceeaşi concluzie”, a adăugat oficialul european.

Preşedintele PE, Roberta Metsola, a declarat luni, în plenul Parlamentului, că se află astăzi în România, în acest moment profund simbolic, cu un singur apel: Nu renunţaţi la Europa. Nu renunţaţi la noi! Ea a arătat că România va adera la Schengen şi o va face în curând. Ea a mai arătat că a fost o decizie greşită de a amâna aderarea României, şi că le-a spus liderilor europeni că aceasta a fost cea mai dezamăgitoare cale pe care o puteau urma.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Reparații urgente la conductele vechi de peste 40 de ani. Termoenergetica oprește apa caldă în sute de blocuri
Reparații urgente la conductele vechi de peste 40 de ani. Termoenergetica oprește apa caldă în sute de blocuri

Furnizarea agentului termic pentru apă caldă va fi sistată, în perioada următoare, la imobile din Sectoarele 1, 3 şi 4, pentru lucrări de modernizare şi reparaţii, informează Compania Termoenergetica.

Ce se întâmplă la salina Pride. Autoritățile au construit o linie de apărare de urgență
Ce se întâmplă la salina Pride. Autoritățile au construit o linie de apărare de urgență

Autorităţile au construit o linie de apărare de 750 m, cu 500 m de panouri metalice şi 14.000 de saci cu nisip, pentru a proteja gospodăriile din Praid de viitura provocată de prăbuşirea planşeului unei mine vechi de la Salina Praid.

Cadavrul unei tinere a fost găsit în grădina unui bloc din Galați. Polițiștii cercetează în vederea identificării femeii
Cadavrul unei tinere a fost găsit în grădina unui bloc din Galați. Polițiștii cercetează în vederea identificării femeii

Cadavrul unei tinere, neidentificată deocamdată, a fost găsit, luni dimineaţă, în grădina unui bloc din municipiul Galaţi. Poliţiştii fac cercetări pentru a identificarea femeii şi pentru a stabili împrejurările în care aceasta a murit.

Recomandări
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump

Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, potrivit rezultatelor oficiale publicate luni.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.