România a fost lăudată de presa internațională pentru performanțele economice din 2020

×
Codul embed a fost copiat

Economia a dat marți o veste excelentă. Pe întreg anul trecut scăderea economică a fost de sub 4% în condițiile în care țările ociidentale au înregistrat căderi chiar și duble față de noi.

Și asta pentru că în ultimele 3 luni din an România a reușit să evite o recesiune și chiar a crescut nesperat de mult deoarece autoritățile nu au mai impus măsuri restrictive severe ca în alte state potrivit economiștilor de la Bloomberg.

În acest peisaj optimist, peste 60% din managerii de firme participanți la un sondaj spun că în 2021 își reorganizează afacerile le digitalizează și fac angajări.

Economia României a fost lăudată marți de presa economică internațională pentru, culmea, o performanţă cu minus. Adică o scădere de doar 3,9 % a creșterii Produsului Intern Brut pentru anul trecut. În condiţii de criză mondială, se pare că măsurile de la noi au fost unele potrivite. Oamenii au continuat să lucreze și să cumpere, să consume bunuri şi produse. Creșterea economică înseamnă că față de anul precedent, o economie produce mai multe bunuri şi servicii ori acestea au o valoare mai mare. Prognoza oficială pentru anul acesta arată o creştere de 4,3% față de 2020 - o bancă de la noi a anunţat că am putea creşte chiar cu 5,5%.

Un studiu Confidex făcut în rândul managerilor de firme, reprezentativ pentru economie, arată că față de toamna trecută avem ceva optimism. 73% dintre directorii de companii sunt îngrijoraţi moderat şi relaxaţi.

Citește și
coronavirus
ECDC cere restricții mai dure în Europa, din cauza noilor tulpini mai contagioase de COVID

Şi oamenii spun asta pentru că deja privesc cu totul altfel pandemia - au transformat-o în oportunitate. 56% spun că accelerează digitalizarea şi intensifică inovarea - evident că cei mai mulţi îşi regândesc strategia, dar nu schimbă fundamental piaţa sau produsele decât o cincime dintre companiile chestionate.

Iar declanşatorul unei creşteri a afacerilor ar putea fi chiar vaccinarea - campania va avea un impact pozitiv asupra economiei Globale, cred 87% dintre manageri - a economiei Naționale 84% şi a sectorului sau chiar a propriei firme - susţin trei sferturi dintre directori. Atenţie, datele arată că nu sunt planificate concedieri, ci recrutări în perioada următoare.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 16 februarie. 2.676 cazuri noi și 81 de decese
Coronavirus România, bilanț 16 februarie. 2.676 cazuri noi și 81 de decese

Coronavirus România, bilanț 16 februarie. Pe teritoriul României au fost confirmate 765.970 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 711.977 de pacienți au fost declarați vindecați.

ECDC cere restricții mai dure în Europa, din cauza noilor tulpini mai contagioase de COVID
ECDC cere restricții mai dure în Europa, din cauza noilor tulpini mai contagioase de COVID

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a stabilit luni la nivelul ''foarte ridicat'' riscul cauzat de răspândirea variantelor mai contagioase ale SARS-CoV-2 şi a cerut menţinerea şi înăsprirea restricţiilor antiepidemice.

Vaccinul anti-COVID produs de AstraZeneca, omologat de OMS pentru a fi folosit în regim de urgenţă
Vaccinul anti-COVID produs de AstraZeneca, omologat de OMS pentru a fi folosit în regim de urgenţă

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni că a omologat pentru utilizare în regim de urgenţă vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.