România a trimis un avion cu ajutoare în Fâșia Gaza. „Corturi, paturi, saltele, perne şi aşternuturi"

Otopeni
Agerpres

O aeronavă cargo pusă la dispoziţie de Comisia Europeană a decolat, miercuri, de pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti, cu ajutoare oferite de statul român pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza.

"Este vorba despre elemente de cazarmament scoase la rezervele de stat - corturi, paturi, saltele, perne şi aşternuturi", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Bogdan Toma.

El a precizat că aeronava va transporta materialele până în Egipt, în proximitatea Fâşiei Gaza.

Pe 19 octombrie, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat o hotărâre care prevedea acordarea de asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, pentru populaţia civilă afectată din Fâşia Gaza, ce constă în produse alimentare şi articole de cazarmament, puse la dispoziţie de istraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, conform Agerpres.

"Se acordă asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, pentru populaţia civilă afectată din Fâşia Gaza, ce constă în produse alimentare şi articole de cazarmament, puse la dispoziţie de istraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. Transportul produselor se va realiza cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, pe cale aeriană, prin asistenţa umanitară europeană, respectiv a organizaţiilor internaţionale implicate", preciza un comunicat al Guvernului.

Citește și
pompieri
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare

Conform anexei la Hotărârea CNSU, România trimite în Fâşia Gaza 30 tone de conserve de legume, 10 tone de ulei de floarea soarelui, 20 tone de zahăr, 10 tone de orez, 20 tone de făină, 20 tone de apă minerală, 500 de corturi, 2.000 de paturi, 2.000 de saltele, 2.000 de pături, 4.000 de cearşafuri, 2.000 de perne, 4.000 de feţe de pernă, 2.000 de saci de dormit.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare

DSU clarifică: achiziția containerelor de decontaminare face parte dintr-un amplu proiect european ce urmărește formarea unor rezerve strategice comune pentru intervenții rapide în caz de amenințări chimice, biologice, radiologice sau nucleare în UE.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.