România depopulată. Dăm ajutor social unor oameni care nu mai vor să muncească

Țară bogată, angajăm popor - PARTEA A III-a. Nici munca la ţară nu mai e ce a fost. Să găseşti un zilier pentru serele de roşii sau pentru alte munci ale câmpului pare mai greu decât să câştigi premiul cel mare la loterie.

Ce spun şi investitorii, dar şi proprietarii de terenuri, precum şi cei care caută să califice lucrători e că la sat a cam dispărut cheful de muncă.

Vestitele alocaţii...

Am ajuns în România ca, din alocaţii şi alte plăti asigurate de stat, omul să primească la fel de mulţi bani ca atunci când trebuie să pună osul la treaba. Există afaceri în care e o adevărată criză de forţă de muncă.

Şi nici cursurile de recalificare nu sunt eficiente, cât timp asistaţii caută scuze să nu mai muncească. Gândiţi-va, România are 4 milioane de oameni care nu sunt salariaţi. Nicăieri.

La ţară sunt mulţi cei care caută zilieri. Sunt dispuşi să dea chiar 100 de lei pe zi, DAR nu găsesc persoane dornice să pună osul la treaba. În comuna Barnova din judeţul Iaşi, fermierii sunt debusolaţi. În zonă sunt foarte mulţi şomeri pe care muncă îi … plictiseşte îngrozitor.

Ana-Maria Știrbu, proprietar vie: "Am un lot de vie pentru care am căutat cetăţeni pe raza comunei care sunt interesaţi să catige un ban pentru activităţile agricole. Sunt puţine persoane interesate, preferă să stea acasă."

Şomerii se mulţumesc cu ajutorul de stat şi îşi împart timpul între somn, birtul din sat şi statul la palavre.

Localnic: Aştept să înflorească iasomia, să îmi scot patul afară, să mă culc liniştit.

Reporter: E mai bine acasă decât la muncă?

Localnic: Mai bine ca acasă nu e nicăieri.

La Barnova, ziua de lucru la câmp se plăteşte cu 50 de lei, dar sunt oameni dispuşi să le dea zilierilor chiar şi 120, plus 3 mese pe zi. 

Cine vrea cu adevărat să muncească ar putea câştiga cel puţin 1.000 de lei lunar.

Din ajutoarele sociale, adică venitul minim şi alocaţiile copiilor, se poate ajunge la 500 sau chiar 700 de lei, fără să ridici un deget. 

Dacă mai ai şi un bătrân bolnav şi neajutorat prin bătătură, statul îţi dă mai mult decât îţi dă angajatorul.

Localnic: Am fost anul trecut angajat, dar anul asta nu m-am dus.

Reporter: De ce?

Localnic: Că nu îmi convine salariul. E mic. Te pune la muncă multă, grea şi bani te ia în râs.

Iulian Stănescu, sociolog: ”Marea majoritate a salariilor din România sunt în zona 1000, 1500, 1600 de lei net. Şi economia pe care o avem în prezent, e una axată, caută o forţă de muncă slab calificată…"

În baza de date Revisal apar in 6 milioane de contracte de muncă în toată ţara, 85% dintre ele fiind sub salariul mediu net pe economie. Există judeţe în care s-a ajuns la o situaţie paradoxală, ruşinoasă şi aberantă pentru orice stat civilizat.

La Vaslui, prefectura a anunţat oficial în această primăvară că judeţul are 40.000 de angajaţi la 90.000 de asistaţi social, adică mai mult decât dublu.

Agricultura e un domeniu cu potential uriaş. S-a vorbit la nivel internaţional că fermele agricole de la noi ar putea hrăni cel puţin 80 de milioane de oameni. Cândva, din aceste locuri venea marea masă a viitorilor meseriaşi de pe platformele industriale. 

Astăzi, pare că munca a murit la sat. Munca la câmp sau în solarii face rău. Degeaba promite fermierul:

Simon Idița, fermier: "Trei mese pe zi, bineînţeles transportul, chiar dacă îi iei de la 20 de km, la 30, trebuie să te duci să îi duci acasă... Încercăm să ne dăm noi după ei, nu ei după noi, pentru că nu îi mai găsim."

Este tot mai clar că, la ţară, oamenii nu mai vor să lucreze cu ziua, pentru un venit de 1000 de lei pe luna. 

Fermierii anunţă că le-ar putea da şi dublu, însă atunci ar trebui să dubleze şi preţul la kilogramul de legume din solar.

Ajungem însă la un cerc vicios, pe o piaţă competitivă, în care un kilogram de roşii româneşti, cu preţ dublat, nu se va mai vinde, cât timp în ţară intră roşii de import, mai ieftine. Un fermier care ar plăti zilieri mult mai bine decât în prezent, s-ar putea alege cu recolta nevândută, şi implicit cu o activitate nerentabilă.

Economistul Claudiu Vrânceanu face o comparaţie între veniturile asistaţilor social, ajutorul de şomaj şi salariile oferite de angajatori: "Sunt apropiate, deci e mai convenabil să stai decât să prestezi muncă…"

Iată afacerea unui italian, de la Reşiţa. O fabrică de confecţii, care acum 3 ani avea în jur de 500 de angajaţi. Acum are mai puţin de 150, şi implicit, o mulţime de maşini de cusut trase pe dreapta.

În plină criză de oameni, a angajat şi câţiva bărbaţi, însă rămân multe posturi neocupate.

Patronul spune că dă periodic anunţuri în tot judeţul, sperând să găsească candidaţi. Şi în timp ce maşinile lui de cusut zac, din comunele aflate de la doi paşi de Reşiţa pleacă zilnic femei, să îngrijească bătrâni în Vestul Europei.

În autogară a venit cu bagajul Iulică Velici. 

Lucrează de 7 ani în Austria. Şi-a luat rămas bun de la bărbat şi s-a urcat în microbuz. E început de luna şi trebuie să se întoarcă la serviciu, ca să înlocuiască tot o româncă.

Iulică Velici: "E greu! Că oricât de bine ar fi acolo nu suntem lângă familie. Am trei copii şi 6 nepoţi şi ce a fost odată mai dureros când eu am plecat în Austria fiica mea a născut două fetiţe gemene, care erau premature şi ţinute prematur şi, eu făcând Austria, ele mă văd mai rar şi odată în curte stând, m-a întrebat şi atunci parcă s-a rupt ceva în mine, pentru că nu-ţi vezi nepoţii crescând."

Contractele nu durează însă decât cel mult 3 luni.î, aşa prevedea legislaţia austriacă, pentru că e nevoie de oameni în putere, odihniţi, care să le îngrijească seniorii. 

Drept urmare, din ţară pleacă familii întregi care fac cu schimbul.

"Suntem foarte bucuroase că ştim că peste o luna venim cu bani şi cu bani frumoşi. La noi la România nu e."

În urma lor, satele sunt aproape pustii. În localitatea carășeană Goruia aproape că nu e casă din care să nu fie cineva plecat. Câţiva bătrâni aşteaptă în faţă porţii, cu gândul la copiii şi nepoţii care sunt la mii de kilometri depărtare.

Ironia sorţii, pe ei nu are cine să îi îngrijească.

Reporter: ″- Unde-s copiii?"

Bătrân: "Îs duşi în Austria"

Reporter: "- Ce fac acolo?"

Bătrân: "- Să câştige bani"

Reporter: ″- Dumnevoastră sunteţi singur?"

Bătrân: ″- Singur, da"

Reporter: "- Cum va descurcați?"

Bătrân: "- Foarte greu"

Sorin Dumitru lucrează la primăria Reşiţa şi a participat la un studiu complex, privind piaţa forţei de muncă din judeţ. 

Spune că a făcut calcule şi a ajuns la concluzia că femeile care pleacă în Austria nu câştigă lunar, cu mult mai mult decât ar primi în România, deşi fac un efort mai mare, fiind pe drumuri lungi şi la distanţă de copii şi soţi.

Femeile locuiesc în casă cu cei pe care urmează să îi îngrijească la Viena sau Salzburg, iar pentru sacrificiul lor primesc în jur de 1200 de euro lunar.

Sorin Dumitru, specialist piaţa muncii: Rămân implicit 500 de euro pe luna, adică în jur de 2200 de lei, în condiţiile în care în România ar primi lunar, doar 1700, cel mult 2.000 de lei. O diferenţă de 50, cel mult 100 de euro lunar, le pune pe drumuri, şi le ţine departe de familie.

Sorin Dumitru, specialist piaţa muncii: "Pune efortul, pune drumul, îşi lasă acasă copiii, familia".

L-am întrebat pe patronul italian de ce nu măreşte salariile, dacă vrea să găsească angajaţi, printre femeile ce pleacă din judeţ.

Pasquale Natuzzi, patron firmă de textile: "De asta am venit în România, salariile mai mici, pe piaţa de confecţii nici noi nu primim mai mult, nu e rentabil…."

Claudiu Vrânceanu este specialist în politici economice şi antreprenoriat, şi a fost secretar de stat în Ministerul Economiei. 

Vorbeşte despre modul cum deficitul naţional de personal influenţează negativ economia statului.

Claudiu Vrânceanu, economist: ”100 de investiţii blocate, adică 15.000 de locuri de muncă. Fiecare loc generează 30.000 de euro pe an la PIB".

Iulian Stănescu, sociolog: "Marea economie a României este una care caută o forţă de muncă slab calificată şi prost remunerată. Populaţia are o opţiune - rămân aici, unde se cer aceste posturi prost remunerate, sau plec afară. Mai toate afacerile, lohnuri industriale vin şi oferă această plajă, 1000, 1500 de lei. Şi problema e că oamenii dispuşi să meargă pe salariile acestea în România, sunt din ce în ce mai puţini."

În acest caz vorbim despre o producţie în sistem lohn, adică fabrică funcţionează pe baza de comenzi de la mari branduri internaţionale. 

Realitatea arată însă că trecerea de la producţia în lohn la marca proprie devine o necesitate pentru marea majoritate a patronilor din industria textilă.

E drept că ar trebui să îşi asume un brand propriu, să investească în promovare, dar mai presus de toate să caute designeri şi să pornească pe un drum ceva mai riscant. Trebuie să te impui pe piaţă cu produse proprii, care, dacă au succes, pot însemna într-un final şi salarii mai mari în firmă.

Deţinătorii de fabrici nu vor mai depinde de marile companii, nu vor mai livra ieftin produse care după etichetare, se vând mult mai scump. Sunt paşi către o economie structurală, care să încorporeze inteligenţă, drepturi de autor, inovaţie, şi nu doar muncă brută, puţin remunerată.

Desprinderea de lohn rămâne o decizie grea, în industria… uşoară. Mulţi patroni străini au preferat să îşi mute afacerile în Republica Moldova şi să continue în acelaşi sistem. 

Cât se va mai putea şi acolo.

Am cerut un punct de vedere şi de la premierul României, despre măsurile pe care Executivul le are în vedere în privinţa deficitului naţional de forţă de muncă şi despre migraţia forţei de muncă spre alte ţări.

Mihai Tudose, premierul României: "Guvernul nu poate rezolva această criză decât creând locuri de muncă bine plătite, creînd condiţii pentru creşterea competivităţii, în fapt, dacă ne uităm la cifre, faţă de anul trecut când au plecat 210.000 de români, anul ăsta au plecat mai puţini, deci încep să vadă românii că e bine să stea acasă. "

Trăim într-o societate dominată de autosuficienţă, mediocritate, lipsa de îndrumare şi de viziune. Guvernanţii întorc privirea de la o problema reală, poate cea mai cruntă criză de la revoluţie încoace.

Florian Colceag, matematician: ”Începe o alientare dramatică. Noi trebuie să înţelegem că dacă nu ducem în practică, în aplicativitate şi în prospectiv, nu ne putem acomoda la sistemul ăsta în derulare continuă care acum ne pândeşte. Mai trebuie să evoluăm şi noi. Că altfel ne pierdem şi viitorul şi copiii şi viitorul copiilor."

România e depopulată, migraţia continuă, natalitatea scade, declinul demografic continuă.

Nu avem autostrăzi, cum nu avem meseriaşi. Ne lăudăm, în schimb, cu creşteri economice bazate pe consum, şi nu ştim cum să rezolvăm o uriaşă lipsa naţională de personal.

Dăm ajutor social unor oameni care nu mai vor să lucreze. 

Ne-am transformat într-o sursă de forţă de muncă …pentru alte state, rezervele … s-au cam epuizat şi la noi în ţară se simte cel mai acut.

Că românii sunt pricepuţi şi ştiu meserie... riscă să devină un mit, o amintire, aşa cum amintire ar putea fi în viitor şi investitorii care azi îşi doresc extinderi şi dezvoltare, dar n-au cu cine.