România, în continuare deficitară la infrastructură. Autostrada A7 are întârzieri mari de execuție pe mai multe loturi

×
Codul embed a fost copiat

Într-o țară deficitară la infrastructură cum este România multe proiecte încep încă prost. Autostrada A7 care va lega Muntenia de Moldova și care este finanțată prin PNRR are întârzieri mari de execuție pe lotul întâi aflat cu mult în urma graficului.

Și pe lotul al doilea, între Mizil și Pietroasele, lucrările merg încet, iar pe al treilea, până la Buzău, nu a fost semnat încă un contract de execuție. Constructorii au fost notificați de Compania Națională de Drumuri.

Lucrările pe viitoarea autostradă A7 care va lega Muntenia de Moldova au demarat în vara anului trecut. Acum au reînceput, după o pauză luată din cauza temperaturilor scăzute, în timpul iernii. Porțiunea de autostradă dintre Ploiești și Buzău este împărțită în trei loturi. Pe lotul întâi, între localitatea Dumbravă, de lângă Ploiești, și Mizil, cu o lungime de 21 de kilometri, lucrează o firmă italiană. Muncitorii s-au apucat de treabă în august, anul trecut, dar n-au prea avut spor. Constructorul a fost avertizat în februarie, anul acesta, dar lucrările nu au avansat prea mult.

Cristian Pistol, director CNAIR: "Față de graficul pe care l-au avut la semnarea contractului este o întârziere considerabilă, pe de altă parte termenul contractual rămâne același. Vom vedea dacă va fi nevoie de o prelungire a termenului în momentul de față nu avem așa ceva".

Pe lotul al doilea, între Mizil și Pietroasele, lucrările au depășit cu puțin uimitoarea cifră de 13 la sută. Aici lucrează o asociere de firme din România și Bulgaria. Am încercat să aflăm de la constructori de ce întârzie lucrările, dar nu am reușit să îi ăm. Cea mai gravă situație este, însă, pe lotul al treilea, cu o lungime de aproximativ 14 kilometri, unde nici până acum nu a fost desemnat un constructor. Au existat mai multe contestații încă nerezolvate.

Citește și
metrou incident
Incident la metrou. O posibilă tentativă de suicid a îngreunat circulația pe Magistrala 2

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: "Recunosc că mă irită faptul că ultimul lot, 3 spre Buzău, a rămas necontractat. În acest moment ne aflăm într-o fază în care s-a contestat o clarificare pe care a cerut-o CNAJR-ul celor care depun oferte, ceea ce mi se pare o tergiversare pur și simplu a acestei operațiuni de a încheia și ultimul contract. Și uite că lotul 3 pe proceduri și pe chichițe ajungem să tot amânăm această semnare".

Autostrada A7 va avea o lungime de 320 de kilometri, de la Ploiești la Pașcani. Este împărțită în 13 tronsoane și ar trebui finalizată până în 2026. Va costa peste 18 miliarde de lei, bani de la Uniunea Europeană, prin PNRR. Când va fi gata, însă, rămâne o mare enigmă.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Incident la metrou. O posibilă tentativă de suicid a îngreunat circulația pe Magistrala 2
Incident la metrou. O posibilă tentativă de suicid a îngreunat circulația pe Magistrala 2

Circulația trenurilor de la metrou s-a desfășurat cu dificultate, vineri dimineață, pe Magistrala 2 ca urmare a unei posibile tentative de suicid, transmite Metrorex.

Generalul american Ben Hodges avertizează România: Dacă Rusia va ataca NATO, va bombarda Portul Constanţa şi ţinte civile
Generalul american Ben Hodges avertizează România: Dacă Rusia va ataca NATO, va bombarda Portul Constanţa şi ţinte civile

Generalul american Ben Hodges, fostul şef al Forţelor Terestre Americane din Europa, a declarat, joi seară, că istraţia Trump este imprevizibilă şi nu poate să excludă scenariul în care SUA vor retrage mai multe trupe de pe teritoriul Europei.

Cod galben de inundații pe râuri din Moldova şi Transilvania, până vineri dimineaţa. Avertismentul hidrologilor
Cod galben de inundații pe râuri din Moldova şi Transilvania, până vineri dimineaţa. Avertismentul hidrologilor

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, ce vizează până vineri dimineaţa râuri de pe raza a nouă judeţe din Moldova şi Transilvania.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.