România investește tot mai mult în energie verde. Opt parcuri fotovoltaice vor fi construite în sudul țării

×
Codul embed a fost copiat

Pusă în fața amenințării că va rămâne fără gaz rusesc, România investeșe tot mai mult în energie verde. Comisia Europeană a aprobat alocarea a 1,4 miliarde de euro pentru astfel de proiecte.

În sudul țării, în Oltenia, vor fi construite mai multe parcuri fotovoltaice, care vor crește producția din surse regenerabile cu până la 10% față de acum. Banii vin din Fondul de Modernizare, adică de la companiile care poluează si plătesc taxe pentru asta.

Opt parcuri fotovoltaice vor fi construite în sudul țării în următorii doi ani, unele chiar pe depozitele de cenușă și zgură ale Complexului Energetic Oltenia, care va implementa proiectul alături de alte companii. Depozitele vor fi reabilitate, va fi plantat gazon, apoi montate panourile.

Dan Drăgan, secretar de stat al Ministerului Energiei: “Se estimează că volumul generat de aceste parcuri solare fotovoltaice va fi de aproximativ 0,9 TWh pe an. În procentaj înseamnă o creștere a producției din surse regenerabile de aproximativ 9% anual”.

Aceste investiții se fac după mai bine de 7 ani de pauză, în care România nu a realizat proiecte mari pentru energia verde.

Citește și
Firmele care montează panouri fotovoltaice nu mai fac față comenzilor. Românii sunt speriați de prețurile la energie
Firmele care montează panouri fotovoltaice nu mai fac față comenzilor. Românii sunt speriați de prețurile la energie

Mihai Bălan, Asociația Româna a Industriei Fotovoltaice: “Energia regenerabilă este singura cale către independență sau securitate energetică a Europei și implicit a României. Ne așteptăm ca până în 2030 energia fotovoltaică să devină prima sursă de energie în ceea ce privește capacitatea instalată la nivelul sistemului energetic din România fiind în același timp și cea mai ieftină nouă formă de generare a energiei”.

Pentru astfel de proiecte mari, contează mult și capacitatea rețelei de a prelua energia produsă.

Vor fi modernizate mai multe linii ale Transelectrica, va fi intărită siguranța rețelelor și vor fi construite și unele noi, în nordul și vestul țării.

Pentru aceste proiecte, Comisia Europeană a aprobat pentru România 1,4 miliarde de euro, cea mai mare sumă dintre toate țările care primesc bani din Fondul de Modernizare.

Până în 2030, România poate accesa până la 15 miliarde de euro prin Fondul de Modernizare

Sunt bani care vin din vânzarea certificatelor de dioxid de carbon la nivelul Uniunii Europene, pe care le plătesc companiile care poluează, pe principiul "poluatorul plătește". Banii pot fi cheltuiți pentru investiții în energie regenerabilă și dezvoltarea infrastructurii energetice.

În această lună este deschis și un apel de finanțare, prin PNRR, pentru toți investitorii care vor să construiască parcuri fotovoltaice și eoliene. Aceștia pot acces aproximativ 450 de milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Fermierii care vor să-și monteze pe hale sau pe depozite panouri fotovoltaice pot primi până la 15 milioane de euro
Fermierii care vor să-și monteze pe hale sau pe depozite panouri fotovoltaice pot primi până la 15 milioane de euro

15 milioane de euro - atât va primi fiecare fermier care vrea să își moneteze pe hale sau depozite panouri fotovoltaice.

Firmele care montează panouri fotovoltaice nu mai fac față comenzilor. Românii sunt speriați de prețurile la energie
Firmele care montează panouri fotovoltaice nu mai fac față comenzilor. Românii sunt speriați de prețurile la energie

Românii sunt tot mai interesați de energia verde, după ce facturile la curent și gaze au explodat. Numărul cererilor în la firmele care montează panouri foto-voltaice s-a dublat în ultimul an.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.