România ține becul aprins în Moldova, basarabenii se solidarizează și reduc consumul de curent. ”Le mulțumim!”

chisinau
IMAGO

Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, a anunţat că Republica Moldova înregistrează un consum de energie sub graficul planificat, datorită receptivităţii cetăţenilor la apelurile autorităţilor de a economisi energie.  

Secretarul de stat a subliniat că reducerea consumului în orele de vârf este o necesitate stringentă pentru a preveni majorările de tarif şi deconectările din reţea, notează IPN.

Constantin Borosan a explicat că în zilele lucrătoare, atunci când există activitate economică, cetăţenii trebuie să reducă din consum în orele de vârf, întrucât pentru acest interval energia este fie indisponibilă, fie extrem de scumpă.

„Consumul de energie depinde mult de activitatea economică şi de condiţiile climaterice. Aceştia sunt doi factori care determină consumul şi preţurile de pe bursă. În vacanţă, în zilele nelucrătoare, consumul e mai mic şi, cu certitudine, avem acoperire comercială, cantitate suficientă de energie pe bursă şi capacitate suficientă de import. În zilele lucrătoare consumul creşte. De aceea, trebuie să reducem vârfurile de consum, în caz contrar există riscul să nu fie capacitatea de import disponibilă, însă dacă energia este disponibilă, atunci este mai scumpă”, a concretizat Constantin Borosan în cadrul emisiunii „Spaţiul public” de la Radio Moldova.

Citește și
conducta gaz, gaz moldova
Burduja, despre ajutorul acordat de România „fraților de peste Prut”, după oprirea gazelor ruseşti: „Avem o datorie morală”

Potrivit demnitarului, în ultima perioadă, cetăţenii demonstrează responsabilitate şi solidaritate în faţa provocărilor energetice, respectiv reducerea consumului în orele de vârf contribuie nu doar la menţinerea stabilităţii sistemului energetic, ci şi la reducerea costurilor.

Moldova a scumpit energia electrică, România asigură 60% din necesarul țării 

„De la introducerea stării de urgenţă şi a campaniei de informare, observăm că vârfurile de consum nu mai sunt atât de ascuţite, iar consumul este sub graficul planificat. Observăm o reducere a consumului, este şi timpul de afară favorabil, dar este şi contribuţia consumatorilor, iar pentru asta le mulţumim”, a conchis secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan.

Vineri, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a decis majorarea tarifelor la energia electrică. Astfel, 4,10 lei/kWh (fără TVA) este noul tarif la energia electrică livrat de Premier Energy. Iar locuitorii din nordul Moldovei vor plăti 4,68 lei/kWh (fără TVA) pentru curentul furnizat de FEE Nord.

Aproape 60% din consumul de energie electrică de vineri, 3 ianuarie 2025, al Republicii Moldova de pe malul drept al Nistrului, teritoriul controlat de autoritățile constituționale de la Chișinău, a fost asigurat prin importuri din România, reprezentând în principal tranzacții încheiate pe piețele spot operate de OPCOM, precum și un contract bilateral cu un producător român, relevă datele oficiale analizate de Profit.ro.

Consumul Basarabiei a crescut cu 8,3% față de ziua anterioară, la aproape 15,1 milioane MWh.

Centrala MGRES de la Cuciurgan, din Transnistria, care asigura 80% din necesarul de energie al Moldovei, și-a oprit întreaga producție pe gaze după ce Kremlinul a refuzat să mai livreze gaze Republicii Moldova. 

În prezent, sute de mii de oameni din teritoriul controlat de Tiraspolul prorus suferă de frig, în timp ce oficialii refuză să primească ajutor de la Chișinău sau din Uniunea Europeană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Transnistria suferă fără gazele rusești, unde mii de oameni au rămas șomeri. Ajutorul nesperat oferit din Republica Moldova
Transnistria suferă fără gazele rusești, unde mii de oameni au rămas șomeri. Ajutorul nesperat oferit din Republica Moldova

Regiunea separatistă transnistreană a intrat în criză energetică, iar oprirea gazelor ruseşti generează mari probleme umanitare, inclusiv şomaj, a recunoscut cu îngrijorare, miercuri, liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

Burduja, despre ajutorul acordat de România „fraților de peste Prut”, după oprirea gazelor ruseşti: „Avem o datorie morală”
Burduja, despre ajutorul acordat de România „fraților de peste Prut”, după oprirea gazelor ruseşti: „Avem o datorie morală”

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a făcut, miercuri, precizări în legătură cu modul în care România ajută Republica Moldova după oprirea exporturilor de gaze naturale ruseşti prin conductele care tranzitau Ucraina.

Tranzitul gazului rusesc prin Ucraina spre Europa, oprit. Moscova pierde 5 miliarde de dolari/an. Cum este afectată România
Tranzitul gazului rusesc prin Ucraina spre Europa, oprit. Moscova pierde 5 miliarde de dolari/an. Cum este afectată România

Exporturile rusești de gaze către Europa prin conductele care traversează Ucraina au încetat oficial începând cu 1 ianuarie 2025. Cea mai afectată țară este Moldova, în condițiile în care UE a reușit între timp să-și asigure gaze din alte surse.

 

Reacția Chișinăului după ce rușii au anunțat că, de la 1 ianuarie, opresc livrările de gaze în Republica Moldova
Reacția Chișinăului după ce rușii au anunțat că, de la 1 ianuarie, opresc livrările de gaze în Republica Moldova

Rusia foloseşte energia ca armă politică, transformând oamenii din regiunea transnistreană în ostatici, a declarat premierul Republicii Moldova Dorin Recean după decizia Gazpromului de a nu mai livra gaze în stânga Nistrului, informează TV8.md.

Rusia oprește livrările de gaze în Republica Moldova de la 1 ianuarie. Chișinăul nu recunoaște datoria pretinsă de ruși
Rusia oprește livrările de gaze în Republica Moldova de la 1 ianuarie. Chișinăul nu recunoaște datoria pretinsă de ruși

Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05:00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, care este nerecunoscută, însă, peste Prut.

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.