De ce România nu a renunțat încă la schimbarea orei, deși CE a cerut renunțarea la sistemul cu ora de vară - ora de iarnă

×
Codul embed a fost copiat

În această noapte, dăm ceasurile înapoi cu o oră și trecem, astfel, la ora de iarnă. Practic, se va întuneca mai devreme.

Sistemul e contestat de multă vreme, iar Comisia Europeană a cerut statelor membre să renunțe la această schimbare, solicitantă pentru oameni și fără efect real, în criza energetică pe care o traversăm.

Sâmbătă noapte, ora 4.00 dimineața devine ora 3.00 – ceea ce înseamnă că vom dormi cu o oră plus, iar ziua de duminică va avea 25 de ore și va fi cea mai lungă din an.

România este una dintre cele 76 de țări care respectă această schimbare de oră, dar multe altele au ales să nu mai facă acest lucru, din diverse motive. La nivel European, în 2019, Comisia a cerut statelor să renunțe la schimbarea orei de două ori pe an, iar în 2021, fiecare stat trebuia să decidă dacă rămâne la ora vară sau de iarnă. Însă, din cauza pandemiei, nu s-a mai stabilit nimic oficial.

Însă, în noul context economic pe care îl traversăm, au apărut din nou dezbateri pe marginea acestui subiect. În Italia, oamenii de știință susțin că prelungirea orei de vară pe întreg anul va reduce facturile la energie, iar acest lucru ar înseamna, spun ei, o economie anuală pentru Italia de aproximativ 500 de milioane de euro.

Citește și
ora de iarna, ceas
Trecerea la ora de iarnă 2022 se face în această lună. Ceasul se dă cu o oră înapoi

Sistemul cu ora de vară - ora de iarnă a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970.

Pe de altă parte, acest mecanism are și efecte negative asupra sănătății noastre, spun medicii. În primele câteva zile, unii dintre noi ne simțim mai obosiți, avem probleme cu somnul sau nu ne putem concetra.

Sunt însă 106 țări din întrega lume unde nu este schimbată ora.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Au rămas șocați când i-au văzut iubita noului tehnician de la Ranger: un fotomodel! "Cum naiba aflu abia acum?!"
FOTO Au rămas șocați când i-au văzut iubita noului tehnician de la Ranger: un fotomodel! "Cum naiba aflu abia acum?!"
Citește și...
Ora de iarnă 2022. România a schimbat ora și a dat ceasurile înapoi
Ora de iarnă 2022. România a schimbat ora și a dat ceasurile înapoi

La fel ca în fiecare an, România trece la ora de iarnă în ultimul weekend din octombrie. Astfel, în noaptea dintre 29 spre 30 octombrie, ceasurile s-au dat înapoi cu o oră, iar ora 4 a devenit ora 3.

Trecerea la ora de iarnă 2022 se face în această lună. Ceasul se dă cu o oră înapoi
Trecerea la ora de iarnă 2022 se face în această lună. Ceasul se dă cu o oră înapoi

Trecerea la ora de iarnă 2022 se face în ultimul weekend din luna octombrie. Atunci, ceasul se dă cu o oră înapoi, iar ora 4:00 va deveni ora 3:00.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.