S-a dat alarma la Centrala Nucleară de la Cernavodă. O instalație electrică s-a supraîncălzit

×
Codul embed a fost copiat

S-a dat alarma, marți, la Centrala Nucleară de la Cernavodă, după ce o instalație electrică s-a supraîncălzit în apropierea laboratorului chimic.

Angajații din zona afectată au fost evacuați, iar la fața locului au ajuns în scurt timp echipele de intervenție ale centralei.

Alarma s-a dat în jurul orei 15.00 în apropierea laboratorului chimic din cadrul Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Potrivit informațiilor oficiale oferite de reprezentanții Nuclearelectrica, mai mulți angajați au observat dâre de fum în sistemul de ventilație și au dat alarma.

În timp ce personalul din zonă a fost evacuat, echipele de intervenție au ajuns la fața locului și au stabilit că nu este vorba despre un incendiu, ci de o supraîncălzire a unui dispozitiv electric din sistemul de ventilație.

Citește și
Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea intra în carantină, din cauza coronavirusului
A fost reconectată Unitatea 2 de la Centrala Electrică de la Cernavodă

Reprezentanții Nuclearelectrica susțin că protecția de temperatură ridicată a echipamentului nu a funcționat corespunzător, s-a supraîncălzit și a generat fum.

Autoritățile susțin că incidentul de la Cernavodă nu a afectat sistemele centralei, personalul sau mediul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă au primit o finanțare de 8 miliarde de dolari. Când ar putea fi gata
Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă au primit o finanțare de 8 miliarde de dolari. Când ar putea fi gata

La centrala de la Cernavodă, ar urma să fie construite două noi reactoare nucleare, cu ajutor american. Autorităţile române au semnat, la Washington, un acord de finanţare record, de 8 miliarde de dolari, pentru această investiţie.

A fost reconectată Unitatea 2 de la Centrala Electrică de la Cernavodă
A fost reconectată Unitatea 2 de la Centrala Electrică de la Cernavodă

Centrala Electrică de la Cernavodă funcționează din nou, după avaria de sâmbătă. Unitatea 2 a fost repusă în funcțiune, luni dimineața.

Angajații Centralei Nucleare de la Cernavodă au fost izolați din cauza coronavirusului
Angajații Centralei Nucleare de la Cernavodă au fost izolați din cauza coronavirusului

Nuclearelectrica a anunțat că va izola personalul esențial de producție de la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă, în contextul epidemiei de coronavirus.

Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea intra în carantină din cauza coronavirusului
Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea intra în carantină din cauza coronavirusului

Centrala Nucleară de la Cernavodă ia în calcul inclusiv intrarea în carantină a personalului esențial, în funcție de evoluția coronavirusului.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.