S-au redeschis magazinele în Grecia, sub un control strict

S-au redeschis magazinele în Grecia, sub un control strict. Ce trebuie să facă cumpărătorii
Shutterstock

Magazinele s-au redeschis în Grecia, dar sunt supuse unui control strict. Clienții trebuie să se programeze prin sms și au voie să intre în magazin o singură dată pe zi, într-un interval de trei ore.

 

Relaxarea nu este valabilă pentru oraşele Salonic şi Patras, al doilea, respectiv al treilea cel mai mare oraş din Grecia, din cauza temerilor că va provoca o creştere explozivă a infecţiilor., potrivit AP și dpa, preluate de Agerpres. Măsura a fost luată în pofida creşterii numărului de cazuri de infecţie cu COVID-19. Autoritățile încearcă astfel să evite o nouă recesiune.

De asemenea, vizitele la magazin sunt supuse unor reglementări sanitare foarte stricte. În primul rând, cetăţenii trebuie să îşi facă programare prin trimiterea unui mesaj text cu numele lor către Serviciul de Protecţie Civilă. Programarea este valabilă doar trei ore şi poate fi utilizată doar o singură dată pe zi. Doar cumpărătorii care şi-au făcut programare pot intra în magazin şi este permisă numai plata cu cardul. La rândul lor, comercianţii pot să permită intrarea unui cumpărător per 25 de metri pătraţi de spaţiu şi în orice moment nu pot fi mai mult de 20 de cumpărători în magazin.

„Deschiderea afacerilor din retail va oferi o supapă de siguranţă pentru societatea noastră şi va ajuta la implementarea măsurilor restrictive", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, Aristotelia Peloni.

Citește și
vacanta
Care sunt cele mai căutate destinații pentru vacanța de 1 Mai și Paște

Măsurile de lockdown sunt în vigoare în Grecia încă de la începutul lunii noiembrie, magazinele fiind redeschise pentru scurt tip în perioada sărbătorilor de Crăciun. Aceste închideri prelungite au pus presiuni asupra economiei Greciei, care, în 2020, a înregistrat o contracţie de 8,2% în timp ce datoria naţională raportată la PIB a trecut de 200%.

Aproximativ 16% din populaţia Greciei a primit cel puţin o doză de vaccin COVID-19, dar, cu toate acestea, rata de infectare continuă să crească.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
O femeie din Grecia a murit la 20 de minute după vaccinarea cu AstraZeneca, pe o bancă în parc
O femeie din Grecia a murit la 20 de minute după vaccinarea cu AstraZeneca, pe o bancă în parc

Ministerul grec al Sănătăţii a ordonat o autopsie în urma morţii unei femei, în vârstă de 63 de ani, după ce a fost vaccinată cu vaccinul AstraZenca-Oxford, vizat de suspiciuni grave în urma formării unor cheaguri de sânge.

Care sunt cele mai căutate destinații pentru vacanța de 1 Mai și Paște
Care sunt cele mai căutate destinații pentru vacanța de 1 Mai și Paște

Sunt români care îşi fac deja planuri de vacanţă în străinătate pentru 1 Mai şi în acelaşi timp pentru Paște. Grecia şi Turcia sunt cele mai căutate, dar mai nou românii pot zbura în Madeira sau în Seychelles.

Un grup de olandezi va pleca într-o vacanță-test în Grecia. Autoritățile vor să afle cât de mare este riscul de infectare
Un grup de olandezi va pleca într-o vacanță-test în Grecia. Autoritățile vor să afle cât de mare este riscul de infectare

Peste două săptămâni, un grup de olandezi va pleca într-o vacanță-test în Grecia.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.