Salon de coafură pe o scenă de spectacole din Amsterdam. Tunși pe muzică simfonică

×
Codul embed a fost copiat

Un protest cu totul neobişnuit a avut loc în Amsterdam, unde un salon de coafură a fost amenajat pe scena unei săli de spectacole.

Clienții s-au tuns cu muzica orchestrei simfonice pe fundal în salonul de coafură improvizat pe scenă. Cei care au pus în scenă reprezentaţia sunt nemulțumiți de măsurile luate de autorităţi în contextul pandemiei.

Sălile de spectacole, teatrele, muzeele, barurile și cafenelele sunt închise până în 25 ianuarie cel puţin, în timp ce frizeriile, saloanele de cosmetică şi sălile de sport pot funcţiona.

Şi alte instituţii de cultură s-au alăturat mişcării de protest, cu riscul de a fi amendate. În muzeul Van Gogh, de exemplu, vizitatorii şi-au putut face manichiură.

Au putut face o programare doar cei cu certificat de vaccinare. Distanța fizică și masca de protecţie au fost, de asemenea, obligatorii.

Citește și
parlament, marea britanie
Boris Johnson ridică majoritatea restricțiilor din Marea Britanie. Persoanele pozitive nu vor mai fi izolate din martie
Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Ce trebuie să faci dacă ai simptome de răceală. Recomandările lui Raed Arafat
Ce trebuie să faci dacă ai simptome de răceală. Recomandările lui Raed Arafat

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, afirmă că, la acest moment, autorităţile nu iau în discuţie implementarea de noi restricţii pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.

Boris Johnson ridică majoritatea restricțiilor din Marea Britanie. Persoanele pozitive nu vor mai fi izolate din martie
Boris Johnson ridică majoritatea restricțiilor din Marea Britanie. Persoanele pozitive nu vor mai fi izolate din martie

Premierul Boris Johnson a anunţat că la 27 ianuarie va pune capăt majorităţii măsurilor introduse pentru a limita răspândirea variantei Omicron a coronavirusului, urmând ca din martie să se renunţe la izolarea persoanelor testate pozitiv.  

Șeful Pfizer, foarte optimist: ”Valul 5 de Covid ar putea fi ultimul cu restricții”
Șeful Pfizer, foarte optimist: ”Valul 5 de Covid ar putea fi ultimul cu restricții”

Coronavirusul va circula mulți ani de acum înainte, dar actualul val 5 al pandemiei va fi ultimul care necesită restricții, a declarat Albert Bourla, CEO al Pfizer.  

Recomandări
România ar putea primi un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să intre în procedura de deficit excesiv a UE
România ar putea primi un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să intre în procedura de deficit excesiv a UE

Uniunea Europeană ia în calcul să ofere României un răgaz pentru a adopta măsuri de reducere a deficitului bugetar. În plus, Bruxelles-ul ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.