Salvamontiştii, despre avalanşa din Cheile Tişiţei: Un eveniment atipic într-o zonă împădurită

salvamont vrancea
Salvamont Vrancea

Salvamontiştii apreciază că avalanşa produsă sâmbătă în Cheile Tişiţei şi soldată cu moartea unei femei, a fost un eveniment atipic, produs la o altitudine joasă, într-o zonă împădurită, în condiţiile unui strat de zăpadă de 10 - 15 centimetri.

Ei mai spun că două femei au fost prinse de avalanşă, însă una dintre ele a fost recuperată imediat, fără a suferi tramatisme.

"Evenimentul este unul atipic, fiind produs la o altitudine joasă (aprox. 600 m), într-o zonă împădurită, cu un strat de zăpadă de 10-15 cm. Alunecarea s-a declanşat în zona superioară a versantului şi a continuat până la baza văii antrenând un strat mic de zăpadă, arbori, vegetaţie şi pietre. Cauzele sunt multiple şi nu ne putem pronunţa cu certitudine asupra acestora. Suprafaţa conului de avalanşă a fost apreciat la câţiva de zeci de metri pătraţi", scriu salvamontiştii, oferind şi detalii cu privire la inteRvenţia de sâmbătă, pentru recuperarea femeii prinse în avalanşă.

Ei relatează că la ora 11:45 a fost primit un apel prin Serviciul 112 care semnala producerea unei avalanşe cu victime în zona Cheile Tişiţei.

Fiind o zi de weekend în zonă se afla o echipă de salvatori montani ai Serviciului Public Judeţean Salvamont Vrancea ce efectua o patrulare de rutină, iar doi salvatori se aflau cu grupul surprins de avalanşă şi au demarat imediat procedurile specifice de salvare.

Citește și
avalanșă Cheile Tișiței
Avalanșa din Cheile Tișiței ar fi fost provocată de două cutremure. O turistă din Capitală a murit

"O primă victimă a fost proiectată în albia Tişiţei fiind imediat recuperată de unul dintre salvatori, fără a prezenta traumatisme. A doua victimă s-a aflat sub un strat gros de zăpadă tot în albia râului şi a fost găsită după mai bine de o oră de căutări. Pentru aceasta nu s-a mai putut face nimic. Acţiunea a fost sprijinită de forţe ale ISU Vrancea, Jandarmeria Montană Lepşa şi un echipaj SMURD", povestesc salvatorii montani.

Au existat însă şi voci care au pus avalanşa pe seama celor două cutremure care au afectat sâmbătă zona Vrancea, unul cu magnitudine 3,7, produs la ora 1:22, la 117,9 kilometri adâncime şi un altul, de magnitudine 2,7, produs la ora 9:01, la 88 de kilometri adâncime.

Rezervaţia Cheile Tişiţei este cel mai vizitat obiectiv turistic din Vrancea, cu peste 5000 de turişti în weekendurile de vară. Traseul turistic este un fost drum forestier dezafectat după inundaţiile din 2005. Acesta porneşte din localitatea Lepşa la 595 metri altitudine, are o lungime de 7 km, o diferenţă de nivel de 150 metri, se parcurge în 2-3 ore şi este considerat un traseu uşor.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
O avalanșă de incompetență. Pârtii care au înghițit milioane de euro, dar stau închise
O avalanșă de incompetență. Pârtii care au înghițit milioane de euro, dar stau închise

Avem o țară frumoasă, relieful și climă ne ajută să putem face un turism de calitate, dar ducem lipsă de guvernanți întreprinzători, de infrastructură și servicii.

Avalanșa din Cheile Tișiței ar fi fost provocată de două cutremure. O turistă din Capitală a murit
Avalanșa din Cheile Tișiței ar fi fost provocată de două cutremure. O turistă din Capitală a murit

Surprinsă de o avalanşă îngrozitoare formată la prânz în Munţii Vrancei, o femeie din București și-a pierdut viața. Pornise în expediţie în Parcul Natural Putna, alături de mai multe persoane.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.