Șapte persoane, între care doi copii, au fost implicate într-un accident în Suceava. Mașinile în care se aflau s-au ciocnit

×
Codul embed a fost copiat

Șapte persoane, între care doi copii, au fost implicate duminică seară într-un accident rutier, în județul Suceava. Autoturismele în care se aflau s-au ciocnit violent.

Cei doi minori, în vârstă de 8 și 12 ani, erau într-o mașină care s-a răsturnat pe plafon, la marginea drumului.

Trei echipaje de la SMURD și Ambulanță, dar și un echipaj de descarcerare au fost trimise la fața locului.

Viteza excesivă și neatenția la volan ar fi dus la impactul violent, spun anchetatorii.

Lct.col. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava: „Din totalul de 7 persoane implicate în accident, una a refuzat îngrijirile medicale. După stabilizare, cele 6 persoane evaluate medical, printre care și doi minori, toate conștiente și cooperante, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.”

Citește și
accident alba
Accident violent în Alba. Două persoane au fost grav rănite. A fost solicitat un elicopter SMURD
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Accident grav pe pârtia din Buşteni. O femeie a fost lovită de o sanie și transportată cu elicopterul SMURD | VIDEO
Accident grav pe pârtia din Buşteni. O femeie a fost lovită de o sanie și transportată cu elicopterul SMURD | VIDEO

Un accident grav s-a produs, duminică pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie.

Accident violent în Alba. Două persoane au fost grav rănite. A fost solicitat un elicopter SMURD
Accident violent în Alba. Două persoane au fost grav rănite. A fost solicitat un elicopter SMURD

Două persoane au rămas încarcerate în urma unui accident produs duminică pe DJ 107M, pe raza localităţii Livezile, fiind solicitat un elicopter SMURD pentru transportul uneia dintre victime la spital.

 

O maşină a fost lovită de tren într-o comună din Neamţ. Trei tineri aflaţi în autoturism, preluaţi de echipajele medicale
O maşină a fost lovită de tren într-o comună din Neamţ. Trei tineri aflaţi în autoturism, preluaţi de echipajele medicale

Un accident feroviar a avut loc duminică, între localităţile Costişa şi Buhuşi, unde un autoturism a fost lovit de tren, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

Accident grav pe Șoseaua Colentina. Trei persoane au ajuns cu răni la spital, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat
Accident grav pe Șoseaua Colentina. Trei persoane au ajuns cu răni la spital, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat

Impact violent, sâmbătă seară, pe Șoseaua Colentina din sectorul 2 al Capitalei. Trei persoane au ajuns cu răni la spital, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-o intersecție.

Iarnă grea. Un om a murit și zeci de persoane au ajuns la urgențe. ”Vai de capul meu, ce accident am prins!”
Iarnă grea. Un om a murit și zeci de persoane au ajuns la urgențe. ”Vai de capul meu, ce accident am prins!”

Este din ce în ce mai iarnă în jumătate de țară, cu viscol și zăpadă grea în vârf de munte, dar și cu drumuri bocnă, pe care accidentele s-au ținut lanț.  

Recomandări
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, precizând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "4 partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.