Şase persoane au murit într-un incendiu care a avut loc în Turda. Patru dintre victime erau copii

×
Codul embed a fost copiat

Sfârșit cumplit pentru o familie din Turda, județul Cluj, unde patru copii, cu vârste între 4 și 10 ani, și părinții lor au murit, duminică dimineață, după ce un incendiu violent le-a cuprins locuința.

Vecinii au dat imediat alarma, iar autoritățile au activat planul roșu de intervenție. A fost o misiune contra cronometru, însă, din nefericire, cei care se aflau în casă au fost prinși între pereții înghițiți de flăcări, ca într-o capcană. Medicii încearcă acum să îl țină în viață pe singurul supraviețuitor, un băiat de 14 ani, scos afară de pompieri în ultima clipă.

Imaginile groazei au fost surprinse de un vecin, la câteva minute după ce a izbunit incediul care a făcut scrum locuința.  În ea se aflau doi adulți și cinci copii. Alerta s-a dat în jurul orei 6 când a fost activat și planul roșu de intervenție. Speriați, oamenii din zonă au ieșit din casele lor pentru a fugi din calea flăcărilor. Unii au încercat să arunce apă pe foc cu gălețile, până la sosirea pompierilor însă, în zadar.

Vecin:Eram în casă, a venit o vecină, ne-a bătut la geam să ieșim repede afară cu copiii că luăm foc toți. Când am ieșit, era plin de flăcări acolo. Ori de la foc, de la sobă, ori a pus cineva intenționat că afară a ars, nu în casă, am aruncat apă cu gălețile, cu bidoane, dar în zadar. Am dat cu pietre în ușă să iasă afară, dar nu a răspuns nimeni."

Familia era compusă din nouă membri, părinții și 7 copii, dar doi dintre ei, mai mari, nu mai locuiau acasă. Ceilalți, stăteau cu mama și tatăl lor. Cel mai mic avea 4 ani.

Citește și
copil batut
Elev din Turda, bătut cu pumnii și picioarele de profesorul de matematică. Băiatul și-ar fi folosit telefonul în timpul orei

Vecin:Îi cunoșteam. Stau aici de 15 ani de zile. Cred că a aruncat cineva benzină pe ei, pe gard. Când aruncam apă, venea spre noi, mirosea și a benzină. Am încercat să îi strigăm să iasă afară toți vecinii de aici. Nu au reacționat."

Vecin: A luat de aici de afară foc prima dată. Au fost șapte persoane în casă.

Pompierii au reușit să salveze un băiat de 14 ani pe care l-au resuscitat timp de zeci de minute. Însă, părinții și patru dintre frații lui s-au stins, cel mai probabil intoxicați cu fumul degajat de incendiu.

Andrei Biriș, purtător de cuvânt ISU Cluj: La fața locului, pompierii au evacuat doi adulți și cinci copii care se aflau în locuința cuprinsă de flăcări și inundată cu fum. Au fost începute manevrele de resuscitare. Din păcate, după mai bine de o oră, pentru cei doi adulți și patru copii nu au mai revenit semnele vitale."

Băiatul de 14 ani, care a fost transportat de urgență la spital, este în stare gravă, fiind internat în secția de Terapie Intensivă.

Daniela Drenghiciu, purtător de cuvânt Spitalul de Copii Cluj-Napoca:A ajuns în stare critică. Necesită respirator și este internat în secția Terapie Intensivă. Există arsuri, cea mai mare problemă este dată de intoxicația cu fum."

Până în acest moment, nu a fost stabilită cauza exactă a incendiului. Polițiștii au deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă și încearcă să afle ce s-a petrecut în casa în care șase suflete și-au găsit sfârșitul.


 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
O mașină s-a răsturnat în apropierea orașului Turda. Două persoane au fost transportate la spital
O mașină s-a răsturnat în apropierea orașului Turda. Două persoane au fost transportate la spital

Neatenția la volan l-a făcut pe un șofer din județul Sibiu să piardă controlul volanului și să se răstoarne cu mașina în care se afla împreună cu alți doi pasageri.

Elev din Turda, bătut cu pumnii și picioarele de profesorul de matematică. Băiatul și-ar fi folosit telefonul în timpul orei
Elev din Turda, bătut cu pumnii și picioarele de profesorul de matematică. Băiatul și-ar fi folosit telefonul în timpul orei

Acuzații grave aduse unui profesor de matematică de la o școală gimnazială din Turda, județul Cluj. Un elev de 12 ani ar fi fost agresat în timpul orei și scos afară din clasă.

Doi bărbați, unchi și nepot, s-au bătut crunt în centrul orașului Turda. De la ce a pornit scandalul
Doi bărbați, unchi și nepot, s-au bătut crunt în centrul orașului Turda. De la ce a pornit scandalul

Scene șocante în centrul orașului Turda! Sub privirile îngrozite ale trecătorilor, doi indivizi, unchi și nepot, s-au luat la bătaie.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.