Savoarea Orientului a ajuns în București la Asian Food Fest. Mâncăruri din 15 țări asiatice vor răsfăța papilele gurmanzilor
În parcul Titan din Capitală ne ademenește savoarea Orientului. Mâncăruri din 15 țări asiatice vor răsfăța papilele gurmanzilor, la „Asian Food Fest” - cel mai mare festival din România de acest gen.
Pe lângă experiența culinară, curioșii se pot bucura de spectacole și petreceri în ton cu tema festivalului.
La o tarabă cu specific srilankez, bucătarii prepară...
Comerciant: ”Roti, acest preparat pe bază de lipie o taie fâșii, o călesc cu un mix de legume-carne-ou. Se gătește cu nişte cuțite speciale, niște șpacluri cu care strivesc legumele ca să se gătească bine și să dea savoare”.
Între timp, o doamnă din Filipine ademenește clienții cu...
Comerciant: „Adobo al nostru este cel mai bun. Ingredientele sunt : ceapă, usturoi, sos negru și sos special de soia din Filipine.”
Însă alte zeci de mâncăruri tradiționale asiatice vă pot bucura papilele.
Comerciant: „Kimbap se vinde cel mai bine. Buldak picant și tuna mayo. E foarte bun și toată lumea îl caută”.
Oamenii nu s-au dat deoparte și au încercat tot ce le-a făcut cu ochiul.
Ca la orice festival de mâncare, printre preparatele orientale s-au strecurat și mâncăruri autohtone.
Comerciant: „Cel mai căuta, sincer, este langoșul cu smântână, brânză și usturoi”
Cum mișcarea face bine după masă, gurmanzii s-au pus apoi pe dansat, fără să le pese de vremea neprietenoasă.
Cei care vor să descopere savoarea Asiei o mai pot face până mâine seară.