Se construiește la cel mai dificil lot de autostradă din România. Va avea șapte tuneluri și zeci de poduri

Autostrada
Shutterstock

Lucrările la lotul 2 al autostrăzii Sibiu - Piteşti vor începe în această primăvară, a anunțat președintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, după o întâlnire cu reprezentanții constructorului.

 

Rădulescu a precizat că la întâlnire, care a avut loc la organizarea de şantier de la Câineni, au participat şi prefectul judeţului, dar şi reprezentanţi ai Poliţiei Vâlcea, precum şi primarii celor două localităţi vâlcene prin care trece acest tronson - Racoviţa şi Câineni.

„A fost o întâlnire productivă în care am făcut o evaluare la zi a stadiului în care ne aflăm şi am primit asigurări din partea constructorului că proiectarea se va termina curând şi că lucrările efective vor începe în această primavară. De asemenea, în urma discuţiilor, am solicitat să se ia măsurile necesare pentru a evita crearea de ambuteiaje în zonele prin care trec utilajele constructorului. Aşa cum am mai spus, autostrada nu trece pe deasupra judeţului, este un proiect de o importanţă majoră atât pentru Vâlcea, cât şi pentru România şi mă interesează ca lucrările să fie finalizate la termenul stabilit”, a transmis preşedintele CJ Vâlcea, conform Agerpres.

Lotul 2 Boiţa - Cornetu din Autostrada Sibiu - Piteşti (A1) este cel mai dificil lot de autostradă din România, având o lungime totală de peste 31 de kilometri, cu 49 de poduri şi viaducte, şapte tuneluri şi un ecoduct în zona Lazaret. Lucrările la acest lot ar trebui finalizate în 2028, câştigătorul contractului de proiectare şi execuţie fiind o asociere de firme din Turcia - Mapa Cengiz.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Imagini spectaculoase cu tunelurile Daniela și Alina, care străbat Munții Carpați pe Autostrada Sibiu-Pitești VIDEO
Imagini spectaculoase cu tunelurile Daniela și Alina, care străbat Munții Carpați pe Autostrada Sibiu-Pitești VIDEO

CNAIR prezintă noi imagini de pe șantierul Autostrăzii Sibiu-Pitești, unde tunelurile Daniela și Alina străbat Munții Carpați, o premieră pentru România.  

Ce le-a spus polițiștilor șoferul prins în timp ce gonea cu 275 km pe oră pe A3. Era cu doi prieteni
Ce le-a spus polițiștilor șoferul prins în timp ce gonea cu 275 km pe oră pe A3. Era cu doi prieteni

Politiștii de la Rutieră au înregistrat cu radarul o mașină care gonea cu 275 de kilometri pe oră, pe Autostrada 3 Râșnov-Cristian.

Inspectorul PRO a descoperit numeroase nereguli pe o porțiune din Autostrada A0, recent inaugurată. Reacția CNAIR
Inspectorul PRO a descoperit numeroase nereguli pe o porțiune din Autostrada A0, recent inaugurată. Reacția CNAIR

Avem drumuri puţine şi alea cu probleme. Pe Autostrada A Zero, o porţiune de numai câţiva kilometri a fost inaugurată la sfârşitul anului trecut cu vicii ascunse.

Mai multe tronsoane din A7 vor fi date în circulație. Ce porțiuni noi de drumuri vor apărea în 2024
Mai multe tronsoane din A7 vor fi date în circulație. Ce porțiuni noi de drumuri vor apărea în 2024

Se anunță un an bun pentru șoferi, cu mai multe tronsoane din autostrada A7 care vor fi date în circulație.  

Șoseaua inaugurată recent pe care șoferii nu înțeleg cum să circule. Mulți ajung pe contrasens din lipsa indicatoarelor
Șoseaua inaugurată recent pe care șoferii nu înțeleg cum să circule. Mulți ajung pe contrasens din lipsa indicatoarelor

Problemele de pe șoselele vechi au apărut și pe cele noi, așa cum se întâmplă de pildă la nodul rutier care leagă Drumul Național 1, de Autostrada 0 a Capitalei.  

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.