Se strică vremea. ANM a emis o alertă de cod galben pentru ploi torențiale și vânt puternic în mai multe județe

×
Codul embed a fost copiat

ANM a emis, vineri dimineață, o alertă de Cod Galben pentru ploi torențiale, furtuni, vânt puternic și instabilitate atmosferică în mai multe județe ale țării.  

Avertizarea este valabilă vineri, 14 aprilie, între orele 12.00 - 23.00.

Județele vizate sunt: Călărași, Ilfov, Buzău, București, Giurgiu, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Olt, Teleorman, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Caraș-Severin, Timișoara, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureș și Bistrița Năsăud.

Astfel, în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și nordul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (rafale de peste 60...65 km/h), averse cu caracter torențial, descărcări electrice și grindină.

Citește și
furtuna, vijelie, ploi torentiale
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20...25 l/mp.

În Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini mari, vor fi rafale de peste 90...100 km/h.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

Vremea azi, 23 mai. Ploile se extind în toată țara. Zonele unde ar putea lovi grindina
Vremea azi, 23 mai. Ploile se extind în toată țara. Zonele unde ar putea lovi grindina

Vineri avem tot vreme instabilă. Aversele apar mai întâi în ținuturile vestice, apoi se extind și în celelate regiuni. Pot aduce peste 30 de litri de apă pe metru pătrat și vor fi însoțite de fenomene electrice și vânt intens.

Cod roşu de furtună în localităţi din judeţul Tulcea, joi seară. A fost emis mesaj RO-Alert
Cod roşu de furtună în localităţi din judeţul Tulcea, joi seară. A fost emis mesaj RO-Alert

Meteorologii au emis o avertizare cod roşu de furtrună pentru mai multe localităţi din judeţul Tulcea. În zonă continuă să plouă, deşi s-au acumulat candidăţi mai de precipitaţii.

Recomandări
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.