Şef din Poliţie, prins băut la volan. Ce motiv a invocat ca să nu sufle în fiolă

etilotest

Şeful Poliţiei Câmpia Turzii Dorel Fodorean este suspectat că a condus sub influenţa alcoolului. El este cercetat penal şi vizat şi de o anchetă internă după ce a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest

 

”La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 22:00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, au depistat un conducător auto de 50 de ani, din Câmpia Turzii, în privinţa căruia exista suspiciunea că s-ar afla sub influenţa alcoolului. Acesta a fost depistat conducând un autoturism pe strada Laminoriştilor (DN15-E60) din Câmpia Turzii”, a anunţat vineri dimineaţă IPJ Cluj.

Bărbatului i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul alcooltest, însă din motive medicale a refuzat.

Prin urmare, acesta a fost condus la unitatea medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei alcoolului în sânge.

Citește și
Rețea de permise port-armă false, pusă la cale de jandarmi și polițiști. Cine erau beneficiarii
Permise false de port-armă pentru oamenii influenți din Caraș. Cine ar face parte din rețea

”În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută de Codul penal. Întrucât persoana în cauză are calitatea de poliţist, în paralel se efectuează o anchetă internă, conducerea inspectoratului dispunând cercetarea disciplinarea a acestuia”, precizează IPJ Cluj.

Conform presei locale citată de News.ro, poliţistul este comisarul Dorel Fodorean, şeful Poliţiei Câmpia Turzii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Press One: Bogdan Despescu, numărul 2 în MAI, ar fi plagiat teza de doctorat
Press One: Bogdan Despescu, numărul 2 în MAI, ar fi plagiat teza de doctorat

Jurnaliștii de la Press One afirmă că Bogdan Despescu, chestor şef de poliţie şi secretar de stat în Ministerul de Interne, ar fi plagiat cel puţin 157 de pagini din cele 345 ale tezei de doctorat, susţinută în anul 2010 la Academia de Poliţie.

Permise false de port-armă pentru oamenii influenți din Caraș. Cine ar face parte din rețea
Permise false de port-armă pentru oamenii influenți din Caraș. Cine ar face parte din rețea

Acuzaţii grave îi vizează pe mai mulţi oameni ai legii din judeţul Caraș-Severin. Un fost şef de detaşament din Jandarmerie, un ofiţer de poliţie şi trei agenţi sunt bănuiţi că au pus la punct o reţea prin care eliberau permise de port-armă false.

Tânăr împuşcat mortal de un şef din Poliţie care l-a prins la scăldat
Tânăr împuşcat mortal de un şef din Poliţie care l-a prins la scăldat

Incidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea Hânceşti din Republica Moldova.

Recomandări
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.

Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.