Şeful ANPC, despre situaţia de la Blue Air: Luăm în calcul depunerea de sesizări către organele de cercetare penală

blue air - 7
Inquam Photos / Octav Ganea

Şeful ANPC, Horia Constantinescu a declarat miercuri, la Digi24, despre situaţia de la Blue Air, că autoritatea ia în calcul depunerea în continuare de sesizări către organele de cercetare penală, scrie News.ro. 

 

Ne dorim să înţelegem dacă ceea ce se întâmplă a fost cu intenţie sau îmbracă sau nu şi o formă penală, a mai spus reprezentantul Autorităţii.

Horia Constantinescu a afirmat că, la începutul acestei săptămânii, fără să ştie de situaţia de ieri, autoritatea a lansat o invitaţie către compania Blue Air, pentru a evalua ceea ce le-au pus în actul de control încheiat în urmă cu două luni şi anume să nu mai lanseze curse despre care nu au date certe că pot fi şi ţinute, să nu mai lanseze curse la preţuri cu caracter înşelător.

”Din informaţiile noastre, aceştia nu au înţeles să respecte nici măcar acele măsuri”, a arătat şeful ANPC, precizând că ”drepturile celor 73.000 de consumatori care depuseseră sesizări către companie şi o parte către ANPC nu au fost, în continuare, respectate, astfel că au rămas sume de bani mari datorate acestora”.

Întrebat despre ce va face în continuare ANPC, Horia Alexandrescu a spus că vor fi analizate documentele şi a precizat că transmiterea lor către autoritatae a fost întârziată de către companie, solicitându-se un termen până vineri.

Citește și
blue air - 10
Sfaturi utile pentru românii afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air. Recomandările MAE

”Eu cred că toate aceste lucruri au dus la decizia luată de companie ieri, în sensul că, aceştia înţelegând că până la urmă se strânge laţul în jurul unei activităţi care pare istrată ori greşit, ori intenţionat greşit, luăm în calcul de asemenea depunerea în continuare de sesizări către organele de cercetare penală, pentru că, la momentul acela, noi am transmis o informare legată de activitatea acestei companii şi ne dorim ca la un moment dat să înţelegem şi noi dacă ceea ce se întâmplă a fost cu intenţie, sau îmbracă sau nu şi o formă penală”, a mai comentat Constantinescu.

Riscă Blue Air o nouă amendă?

 

Întrebat dacă compania Blue Air riscă o nouă amendă din partea ANPC, Horia Constantinescu a spus: ”Cu siguranţă, dacă datele transmise vor confirma informaţiile primite de către Autoritate, luăm în calcul inclusiv sancţionarea, pentru că nimeni nu poate fi mai presus de lege, indiferent ce invocă. Mai mult decât atât, vă rog să luaţi în calcul faptul că, la acel moment, reprezentantul companiei aeriene ne spunea că au şapte sute şi ceva de mii de rezervări. Gândiţi-vă că, dacă multe dintre acestea sunt deja achitate, ei vor continua să ţină avioanele la sol, ne vom confrunta cu o avalanşă de situaţii ca cea de ieri”, a mai spus şeful ANPC.

El a precizat că, tot din declaraţiile reprezentanţilor companiei, ”undeva la sfârşitul verii, în toamna acestui an cele cinci aeronave, proprietate a companiei nu vor mai avea drept de zbor”.

”De aceea, acesta ne spunea că iau în calcul închiderea companiei şi tot de aceea eu am transmis consumatorilor să fie precauţi în relaţia cu această companie”, a mai afirmat el.
Despre cei 73.000 de cetăţeni păgubiţi care au depus sesizări, Horia Constantinescu a spus că, in calculele lor, erau mult mai mulţi şi a precizat că nu ştie câţi au primit despăgubiri. ”Este una dintre întrebările adresate companiei, la care aşteptăm răspuns, aşa cum au promos, până vineri după-amiază, urmând ca în cursul zilei de luni, sperăm să ne asigure şi prezenţa unui reprezentant pentru a întocmi un document de control”, a precizat şeful ANPC.

Preşedintele ANPC le-a recomandat celor afectaţi de suspendarea zborurilor să se adreseze în primul rând companiei aeriene.

”În cazul acesta, este clar că adresarea trebuie făcută şi către autoritatea noastră, pentru a centraliza toate sesizările şi pentru a lua în calcul inclusiv organele abilitate, să cerceteze din punct de vedere penal întreaga situaţie”, a spus Constantinescu.
El a arătat că ANPC a sancţionat în urmă cu două luni compania Blue Air, ”pentru că şi-a bătut joc, la propriu, de peste 73.000 de consumatori, datorându-le o sumă în jur de 14 milioane de euro”.

”Înţeleg că această companie, şantajândstatul român, doreşte să nu plătească taxele de mediu, să nu ramburseze banii consumatorilor şi doreşte să facă legea ascunzându-se în spatele idee că sunt un operator român şi aduc mari beneficii statului. Care sunt aceste beneficii, întreb retoric? Nu cumva mai mari beneficii ar fi adus nu numai statului cât şi consumatorilor dacă ar fi respectat drepturile?. Sutem într-o situaţie jenantă. Înţeleg că în felul acesta se doreşte forţarea mâinii autorităţilor, prin tratarea cumva preferenţial a acestei companii”, a spus Horia Constantinescu.

 

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
MAE anunţă că peste 620 de români afectaţi de anularea zborurilor Blue Air au solicitat sprijin să revină în ţară
MAE anunţă că peste 620 de români afectaţi de anularea zborurilor Blue Air au solicitat sprijin să revină în ţară

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că peste 620 de români, afectaţi de anularea zborurilor Blue Air, solicitaseră până marţi noaptea, sprijin să revină în ţară.

Sfaturi utile pentru românii afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air. Recomandările MAE
Sfaturi utile pentru românii afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air. Recomandările MAE

Ministerul de Externe a transmis, marţi seară, detalii despre modul în care cetăţenii români afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air pot să eze autorităţile.

 

Min. Mediului: 28,7 milioane lei, datoria Blue Air, reprezentată de 54.230 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră
Min. Mediului: 28,7 milioane lei, datoria Blue Air, reprezentată de 54.230 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră

Ministerul Mediului a transmis, marţi seară, că datoria totală pe care Blue Air o are către istraţia Fondului pentru Mediu este de 28,7 milioane de lei.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.