Șeful jandarmilor la mitingul din 10 august: ”Pot să vă asigur că s-a respectat legea”

×
Codul embed a fost copiat

Maiorul Laurenţiu Cazan, care a fost şeful dispozitivului care a coordonat activitatea jandarmilor la mitingul din 10 august, a declarat marţi că la aprobarea ordinului de intervenţie în Piaţa Victoriei a fost respectată legea ad-literam.

El a susținut că va demonstra acest fapt în cadrul cercetărilor aflate în curs.

În prezent, Cazan este împuternicit director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, 

"Referitor la aprobarea ordinului de intervenţie, pot să vă asigur că s-a respectat legea ad-literam. Şi asta o să o demonstrez eu pe timpul cercetărilor în curs. (...) În ceea ce priveşte starea de sănătate a colegei mele (jandarmeriţa bătută - n.r.), vreau să vă aduc la cunoştinţă că acela a fost primul diagnostic (fractură de coloană - n.r.) acordat la faţa locului de către medicul prezent în zona Piaţa Victoriei. Mă bucur foarte mult că nu s-a confirmat acel diagnostic şi că aceea a fost o ştire falsă. Vă spun cu toată sinceritatea. Totodată, vreau să vă aduc la cunoştinţă că şi jandarmii sunt cetăţeni, şi ei au drepturi", a afirmat Cazan, în Comisia de apărare de la Senat, potrivit Agerpres.

La rândul său, colonelul Ionuţ-Cătălin Sindile, în prezent împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române, a spus, în cadrul audierilor de la Senat, că protestul din 10 august a fost ilegal, subliniind că persoanele care se află cu steaguri în spaţiul ocupat permanent din centrul Pieţei Victoria încalcă legea.

Citește și
proteste cluj
Prefectul Capitalei și ministrul de Interne cer modificarea legii adunărilor publice

În context, preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Liviu-Tit Brăiloiu (PSD), a susţinut:

"Nu ne face deloc onoare să trecem zilnic şi cetăţeni români, şi turişti, şi cetăţeni străini prin faţa Guvernului României şi să vedem două - trei personaje, care, după părerea mea, sunt oameni certaţi cu aceste legi".

Întrebat, în comisie, de senatorul USR Eugen Dircă dacă pe 10 august a respectat jurământul depus, colonelul Sindile a precizat că a respectat legea.

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, şefii din Jandarmerie Laurenţiu Cazan şi Ionuţ-Cătălin Sindile au fost audiaţi marţi în Comisia de apărare a Senatului în legătură cu evenimentele din data de 10 august, din Piaţa Victoriei.

În comisie a fost audiat şi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Prefectul Capitalei, despre proteste: Eu nu am emis un ordin, am aprobat un ordin dat de Jandarmerie
Prefectul Capitalei, despre proteste: Eu nu am emis un ordin, am aprobat un ordin dat de Jandarmerie

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a declarat marţi, la audierile din Comisia pentru apărare de la Senat, că nu a participat "niciodată la niciun fel de jocuri politice".

Prefectul Capitalei și ministrul de Interne cer modificarea legii adunărilor publice
Prefectul Capitalei și ministrul de Interne cer modificarea legii adunărilor publice

Prefectul Capitalei Speranța Cliseru și ministrul de Interne Carmen Dan au cerut parlamentarilor să modifice legea adunărilor publice, care vizează organizarea de proteste și manifestații în România.

Prefectul Capitalei susține că primește telefoane de amenințare: ”Dar m-am obișnuit”
Prefectul Capitalei susține că primește telefoane de amenințare: ”Dar m-am obișnuit”

Prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, a declarat că primește telefoane de amenințare în această perioadă, pe tema scandalului legat de protestele violente din 10 august.

Audieri în Senat pe tema protestelor din 10 august. Carmen Dan, atac la adresa lui Iohannis
Audieri în Senat pe tema protestelor din 10 august. Carmen Dan, atac la adresa lui Iohannis

Membrii comisiei de apărare din Senat i-au audiază pe prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, șeful dispozitivului de jandarmi din Piața Victoriei, Laurențiu Cazan, și pe ministrul de Interne Carmen Dan, pe tema protestelor din 10 august.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.