Senatorii și MApN vor să modifice legislația pentru a doborî dronele care intră pe teritoriul României

×
Codul embed a fost copiat

Reprezentanții Ministerului Apărării și aleșii din comisia de apărare a Senatului vor să modifice legislația, astfel încât orice dronă care intră în spațiul nostru aerian să poată să fie distrusă.

Noile prevederi ar putea intra în procedură de urgență ca să fie trimise către parlament pentru adoptare. Graba este provocată de faptul că în weekend când rușii au atacat violent porturile ucrainene, mai multe drone de atac au ajuns și la noi.

Cele 4 proiecte de lege care le-ar putea permite militarilor să distrugă dronele străine atunci când intră în spațiul nostru aerian sunt la parlament de luni bune.

După incidentul din noaptea de sâmbătă spre duminică, când drone străine au survolat cerul României iar locuitorii din două județe au primit mesaje RO- Alert, cei din ministerul Apărării dar și oficiali guvernamentali au decis că trebuie să facă ceva cât mai repede. Potrivit experților militari, teoretic, armata noastră nu poate ataca dronele pentru că legea actuală nu permite.

Constantin Spînu, Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale: „Legislația cu care operăm este o legislație din anul 2001. Avem reguli foarte clare și sper că s-a înțeles, să intervenim gradual împotriva aeronavelor, atenție! Pilotate! și împotriva acestor aeronave executarea focului să fie ultima măsură necesară pentru că trebuie puse toate filtrele necesare astfel încât să ne asigurăm că intenția acelei aeronave pilotate este un ostilă. În cadrul dronelor deocamdată operăm cu această legislație.”

Citește și
incendiu maramures
Incendiu de vegetaţie, scăpat de sub control și ameninţă trei sate din Maramureș. Au fost cerute aeronave de la MApN | FOTO

Concret, în momentul în care o dronă intră în țara noastră este urmărita de avioane de luptă. În funcție de traiectoria ei dar și de alte informații, Centrul de comandă decide dacă militarii noștri pot interveni sau nu.

Nicoleta Pauliuc, Președintele Comisiei de Apărare din Senat: „Avem nevoie de definiții clare, avem nevoie de proceduri, pentru că degeaba facem noi o lege care nu poate fi transpusă în realitate, adică va avea sincope. Noi credem că soluția trebuie să vină din partea ministerului Apărări prin proiect de lege aprobat în ședință de guvern, însușit de guvern”.

Acum o dronă poate fi doborâta numai dacă intenția de atac este evidentă, nu doar dacă ne tranzitează țara sau este pilotată greșit.

Marcel Ciolacu, Prim-ministru: „Eu ce vă spun cu certitudine este că dacă vreo dronă intră pe teritoriul României, este identificată și ea este trimisă să lovească o țintă pe terioriul României va fi doborâtă de îndată”.

Deocamdată, nu a fost înaintat un termen până la care legea trebuie modificată.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
MApN oferă explicații privind dronele rusești care ajung pe teritoriul României. De ce nu sunt doborâte
MApN oferă explicații privind dronele rusești care ajung pe teritoriul României. De ce nu sunt doborâte

Purtătorul de cuvânt al MApN, general de brigadă Constantin Spînu, a declarat miercuri că se poate interveni în cazul un atac ostil împotriva României cu legislaţia în vigoare.

Incendiu de vegetaţie, scăpat de sub control și ameninţă trei sate din Maramureș. Au fost cerute aeronave de la MApN | FOTO
Incendiu de vegetaţie, scăpat de sub control și ameninţă trei sate din Maramureș. Au fost cerute aeronave de la MApN | FOTO

Peste 150 de pompieri din mai multe judeţe intervin, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie izbucnit în judeţul Maramureş, care a cuprins o suprafaţă foarte mare şi care ameninţă să se extindă în trei localităţi.  

Problemele reale ale MApN, după ce România a aprobat donarea unui baterii Patriot Ucrainei. Criza care a lovit armata
Problemele reale ale MApN, după ce România a aprobat donarea unui baterii Patriot Ucrainei. Criza care a lovit armata

Guvernul a aprobat donarea unui sistem de apărare antiaeriană Patriot Ucrainei, ca parte a sprijinului occidental în lupta împotriva Rusiei.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.