Serviciul de Ambulanta: ranile lui Adrian Nastase au fost acoperite la cererea familiei

Adrian Nastase Ambulanta

Echipajul de ambulanta care s-a prezentat la locuinta lui Adrian Nastase si ulterior l-a transportat pe acesta la Spitalul de Urgenta a respectat protocolul, precizeaza Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov, intr-un comunicat.

Potrivit acestuia, echipajul a intervenit la solicitarea Ministeruli de Interne, iar procedura nu este considerata una speciala.

"Amanuntele medicale pot fi puse numai la dispozitia pacientului sau a institutiilor abilitate, in conformitate cu prevederile legale in vigoare", se mai arata in document.

Textul integral al comunicatului:

Interventia Serviciului de Ambulanta la adresa din strada Zambaccian a fost facuta la solicitarea structurii de conducere a Ministerului istratei si Internelor, ca sprijin medical.

Citește și
Nastase
Cazul Adrian Nastase: disputa pe cele 8 luni care ar putea insemna prescrierea raspunderii penale

Aceasta procedura nu este speciala, de-a lungul timpului, Serviciul de Ambulanta a mai asigurat echipaje de interventie pentru situatii cu risc medical ( ex- situatii de executare silita, cazuri cu potential conflict, evacuare din locuinte etc).

In ceea ce priveste pacientul, echipajul a respectat protocolul ce se aplica intr-un astfel de caz, acesta primind ingrijirile medicale corespunzatoare. Amanuntele medicale pot fi puse numai la dispozitia pacientului sau a institutiilor abilitate, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.

Protocolul de interventie in cazul unei urgente, cum era acest caz, presupune, dupa acordarea primului ajutor medical, transport la cel mai apropiat spital de urgenta care detine toate specialitatile necesare asigurarii tratamentului definitiv al afectiunii respective, in acest caz fiind vorba de Spitalul de Urgenta Floreasca.

Decizia in ceea ce priveste internarea pacientului este de competenta spitalului unde a fost transportat acesta si nu a serviciului de ambulanta.

Consideram ca, echipajul Serviciului de Ambulanta Bucuresti-Ilfov a executat aceasta interventie respectand protocoalele si legislatia in vigoare. Subliniem ca, la iesirea din domiciliu, pacientul avea plagile pansate si linie intravenoasa, acestea fiind acoperite, la solicitarea familiei, pana la introducerea targii in ambulanta si la coborarea targii din ambulanta.

Toate informatiile existente in fisa medicala a pacientului se supun reglementarilor Legii 677/2001 privind protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si Legii 46/2003 privind drepturile pacientului.

Si Colegiul Medicilor Bucuresti a emis un comunicat de presa cu privire la situatia creata in cazul lui Adrian Nastase.

Textul integral al comunicatului:

Colegiul Medicilor din Municipiul București constata, cu regret, ca, in ultimele zile, au aparut, in mass media, afirmatii de natura medicala, facute de persoane fara nici o competenta in domeniu, afirmatii prin care si-au permis sa puna la indoiala profesionalismul și onestitatea unor medici, membri ai Colegiului Medicilor din Municipiul Bucuresti, personalitati de seama ai lumii medicale din Romania.

Cei care au facut aceste acuzatii au avut ca singur argument faptul ca medicii respectivi au fost implicati in tratarea unor persoane publice. Amintim tuturor ca diagnosticarea si tratarea oricarui pacient este atributia si obligatia exclusiva a medicului.

Codul de Deontologie medicala prevede ca „in toate situatiile actul profesional, in oricare forma sau modalitate s-ar desfasura, se va face cu respectarea stricta a demnitatii umane ca valoare fundamentala a corpului profesional. In toate deciziile cu caracter medical, medicul va trebui sa se asigure ca interesul si binele fiintei umane prevaleaza interesului societatii ori al stiintei”.

Orice persoana care doreste sa sesizeze o greseala a unui medic sau incalcarea Codului de Deontologie o poate face adresandu-se Colegiului Medicilor, asa cum prevede legislatia in vigoare.

Comisiile de Disciplina, care functioneaza la nivelul fiecarui Colegiu teritorial, sunt cele abilitate sa analizeze fiecare caz in parte si sa stabileasca, daca este cazul, vinovatia unui medic si sanctiunile ce se impun.

Orice afirmatie facuta in afara acestor reguli elementare, care ar trebui cunoscute de toata lumea, cu atat mai mult de cei care sunt considerati ca fiind persoane publice, posibili formatori de opinie, nu face decat sa produca rau, sa induca o subrezire a relatiei dintre medic si pacient, relatie care este esentiala in orice act terapeutic.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Medicul Bradisteanu a spus public ca starea lui Nastase e grava, iar familiei ca nu e niciun pericol
Medicul Bradisteanu a spus public ca starea lui Nastase e grava, iar familiei ca nu e niciun pericol

Procurorii DNA au declansat marti urmarirea penala fata de trei ofiteri de politie si fata de medicul Serban Bradisteanu. Ei sunt acuzati de favorizarea infractorului, in cazul Adrian Nastase.

Cazul Adrian Nastase: disputa pe cele 8 luni care ar putea insemna prescrierea raspunderii penale
Cazul Adrian Nastase: disputa pe cele 8 luni care ar putea insemna prescrierea raspunderii penale

Avocatii fostului premier sunt constienti ca problemele de santatate ale lui Adrian Natase nu pot amana la nesfarsit incarcerarea acestuia.

Adrian Nastase, internat in sectia de terapie intensiva a Penitenciarului Rahova cu un alt detinut
Adrian Nastase, internat in sectia de terapie intensiva a Penitenciarului Rahova cu un alt detinut

Fostul premier Adrian Nastase, condamnat la doi ani de inchisoare cu executare, a ajuns marti seara, la ora 22:40, cu ambulanta, la Penitenciarul Rahova.

Recomandări
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere
Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere

Primele consultări de la Cotroceni par să încline balanța spre intrarea PSD la guvernare, spun surse din partid. Unii social-democrați ar accepta să fie la putere chiar și fără să dea premierul.

Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.