Şi FMI ne cere să continuăm lupta anti-corupţie. "Va creşte veniturile statului"

sigla FMI
Getty

Lupta împotriva corupţiei trebuie să continue pentru că ar ajuta la îmbunătăţirea veniturilor guvernamentale şi la creşterea eficienţei cheltuielilor, a declarat vineri Jaewoo Lee, şeful misiunii FMI pentru România, într-o conferinţă de presă.

"Progresul României în lupta împotriva corupţiei a fost recunoscut internaţional şi trebuie să continue. Reducerea corupţiei ar ajuta îmbunătăţirea veniturilor guvernamentale, creşterea eficienţei cheltuielilor şi întărirea competitivităţii", a spus Lee. Potrivit acestuia, independenţa judiciară şi statul de drept ar trebui să fie piatra de temelie a luptei împotriva corupţiei, scrie Agerpres-

El a mai vorbit despre creşterea economică de anul trecut, de 7%, remarcând că este cea mai mare din Uniunea Europeană, dar că aceasta a fost alimentată de consum, fiscalitate şi creşterea salariului minim. Pentru 2018, FMI estimează o creştere de 5% a PIB, iar pe termen mediu prevede o încetinire a avansului economic de până la 3%.

”Per ansamblu, economia României se descurcă bine, a înregistrat anul trecut cea mai mare creştere economică din UE. Dar, această creştere ar putea deveni tot mai fragilă, în lipsa unor măsuri. Măsurile de moderare fiscală şi de înăsprire a politicii monetare ar reprezenta cea mai bună combinaţie pentru România. (...) A fost o creştere rapidă, bazată pe consum. Este nevoie de moderaţie şi de un ritm stabil”, a afirmat Lee.

Şeful misiunii FMI a avertizat că deficitul de cont curent a crescut anul trecut, în contextul în care avansul importurilor, peste cel al exporturilor, a deteriorat balanţa comercială. ”Deficitele fiscale, alături de nivelul redus al investiţiilor, vor reduce spaţiul de manevră în viitor şi vor slăbi potenţialul de dezvoltare al României”, a spus Lee, potrivit News.ro.

Citește și
bani
Oficial FMI, citat de Profit.ro: „Riscul supraîncălzirii economiei României a crescut”

Şeful misiunii FMI a atras atenţia asupra slabei colectări a taxelor, România fiind pe ultimele locuri din UE din acest punct de vedere. ”Aceste rezultate foarte slabe în ceea ce priveşte colectarea taxelor arată nevoia urgentă de reorganizare a autorităţilor fiscale şi a sistemelor IT. (...) Actualul nivel tehnologic este depăşit şi afectează nivelul colectării. Modernizarea sistemului IT ar trebui să fie prioritatea autorităţilor”, a afirmat Lee.

Totodată, Lee consideră că ar trebui impusă o limitare în domeniul creditării ipotecare pentru a reduce expunerea băncilor pe piaţa imobiliară.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
FMI: Criptomonedele ar putea deveni un nou vehicul pentru spălarea de bani şi finanţarea terorismului
FMI: Criptomonedele ar putea deveni un nou vehicul pentru spălarea de bani şi finanţarea terorismului

Guvernele şi băncile centrale trebuie să colaboreze în privinţa dezvoltării reglementărilor pentru cripto-active, a afirmat, marţi, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, transmite Reuters.

Oficial FMI, citat de Profit.ro: „Riscul supraîncălzirii economiei României a crescut”
Oficial FMI, citat de Profit.ro: „Riscul supraîncălzirii economiei României a crescut”

Un director din Fondul Monetar Internaţional spune că mult-lăudata creştere economică a României este riscantă

FMI a imbunatatit prognoza de crestere economica a Romaniei in 2017. Noile cifre din raportul expertilor
FMI a imbunatatit prognoza de crestere economica a Romaniei in 2017. Noile cifre din raportul expertilor

Fondul Monetar International a imbunatatit prognoza de crestere economica a Romaniei din acest an, conform raportului publicat marti de institutia de la Washington.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.