Sibiu: Bărbat din Blăjel, acuzat că l-ar fi ucis cu violenţă pe un angajat al unei stâne

stana
Getty

Un bărbat în vârstă de 26 de ani din localitatea Blăjel este cercetat de poliţişti, fiind acuzat că l-ar fi ucis cu violenţă pe un angajat al unei stâne din comuna Brateiu, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

Potrivit sursei citate, în jurul orei 13,13, prin apel 112, un bărbat a sesizat IPJ Sibiu cu privire la faptul că, în extravilanul localităţii Buzd, comuna Brateiu, la o stână pe care o istrează, l-a găsit decedat pe un angajat, un bărbat în vârstă de 65 de ani, domiciliat în localitatea Şaroş pe Târnave.

Echipajul SMURD Sibiu, care a intervenit în urma sesizării, a constatat decesul bărbatului.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti de investigaţii criminale, criminalişti, precum şi medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, iar în urma examinării sumare a cadavrului bărbatului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violenţă. Astfel, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, iar din primele investigaţii efectuate de către poliţişti, sub coordonarea procurorului de caz, a fost identificat şi prins un bărbat în vârstă de 26 de ani, din localitatea Blăjel, bănuit că ar fi comis fapta. Trupul bărbatului decedat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei”, au precizat reprezentanţii IPJ Sibiu.

Cercetările în acest caz continuă în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor comiterii faptei.

Citește și
stana
O haită de lupi a făcut prăpăd la o stână din Alba. Fiarele au ucis peste 120 de ovine
Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Lupii au făcut prăpăd la o stână din Alba. Haita a ucis 60 de oi și 60 de miei. Oamenii spun că nu au mai văzut așa măcel
Lupii au făcut prăpăd la o stână din Alba. Haita a ucis 60 de oi și 60 de miei. Oamenii spun că nu au mai văzut așa măcel

O haită de lupi a făcut prăpăd la o stână din Alba. Peste 120 de oi și de miei au murit după atacul fiarelor sălbatice.

O haită de lupi a făcut prăpăd la o stână din Alba. Fiarele au ucis peste 120 de ovine
O haită de lupi a făcut prăpăd la o stână din Alba. Fiarele au ucis peste 120 de ovine

Dezastru la o stână din localitatea Sânbenedic, comuna Fărău, județul Alba. Peste 120 de oi şi miei au murit în urma unui atac al unei haite de lupi, informează Agerpres.

Incident grav în județul Sibiu. Doi copii au fost atacați de o ursoaică în timp ce păzeau oile
Incident grav în județul Sibiu. Doi copii au fost atacați de o ursoaică în timp ce păzeau oile

Incident grav petrecut, luni, la o stână din județul Sibiu. Doi frați de opt și zece ani au fost atacați de o ursoaică în timp ce păzeau oile. Unul dintre copii a ajuns la spital.

Un băiețel de 4 ani, scăpat de sub supravegherea părinților, a murit înecat într-un canal dintr-un sat din județul Brașov
Un băiețel de 4 ani, scăpat de sub supravegherea părinților, a murit înecat într-un canal dintr-un sat din județul Brașov

Un băiețel de 4 ani a murit înecat într-un canal dintr-un sat din județul Brașov.  

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.