Sindicatul Europol, despre acţiunile poliţiştilor detașați pe litoral: „Semafoare umane timp de 9 ore/zi”

accident 2 mai
Sursa foto: editiadesud.ro

Sindicatul Europol susţine că poliţiştii detaşaţi pe litoral în perioada estivală erau puşi doar să facă activităţi de fluidizare a circulaţiei rutiere și nu aveau voie să depisteze dacă şoferii consumaseră droguri sau alcool.

„Detaşaţii trebuiau ţinuţi departe de clientela politică”, scrie sindicatul, care susţine că şefii Inspectoratului de Poliţie Constanţa erau mai degrabă deranjaţi de prezenţa în judeţ a poliţiştilor trimişi din alte judeţe, potrivit News.ro.

„Iată dimensiunea cangrenei din sistemul de poliţie. Este de notorietate faptul că poliţiştii rutieri detaşaţi pe litoral mai mult «deranjau», în opinia şefilor de la Constanţa. Fără acţiuni pe alcool/droguri, fără schimburi de noapte şi fără sancţiuni pentru cei care încalcă regulile de circulaţie. Doar ţinuţi în soare prin intersecţii sau la trecerile de pietoni, strict pentru «fluidizare». Detaşaţii trebuiau ţinuţi departe de «clientela» politică”, scrie, joi, sindicatul Europol.

Sindicaliştii publică de asemenea mai multe mesaje trimise de unii dintre poliţiştii detaşaţi în judeţul Constanţa, mesaje conform cărora aceştia participau exclusiv la ture din schimburile unu şi doi, fiind folosiţi drept „semafoare umane”, pentru a face cale liberă demnitarilor aflaţi în judeţ.

Citește și
familie pascu
Cum arăta viața lui Vlad Pascu înainte să comită crimele din 2 Mai. „Venea pe aici, țipa, urla, se certa cu părinții”

„Noi am fost doar semafoare umane timp de 9 ore/zi. Nu ne-au lăsat să acţionăm deloc pe alcool sau droguri, ci doar să dirijăm, atât! Să asigurăm fluenţă demnitarilor care veneau în vacanţă la Constanţa” se arată în unul dintre mesajele publicate de sindicat.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Ciolacu, despre accidentul din 2 Mai: Anumiţi şefi din Poliţie au devenit complici morali la crimă
Ciolacu, despre accidentul din 2 Mai: Anumiţi şefi din Poliţie au devenit complici morali la crimă

Premierul Marcel Ciolacu i-a transmis, joi, ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, că are mână liberă să facă curăţenie de sus până jos, deoarece în cazul accidentului din 2 Mai e vorba despre lucruri grave care arată că sistemul nu a funcţionat.

Cum arăta viața lui Vlad Pascu înainte să comită crimele din 2 Mai. „Venea pe aici, țipa, urla, se certa cu părinții”
Cum arăta viața lui Vlad Pascu înainte să comită crimele din 2 Mai. „Venea pe aici, țipa, urla, se certa cu părinții”

Vlad Pascu, șoferul de 19 ani acuzat că a ucis doi studenți, lovindu-i cu mașina în stațiunea 2 Mai, este doar unul dintre sutele ori poate miile de tineri români, care consumă substanțe stupefiante de la vârste fragede.  

Ce spun psihologii despre Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat tragedia din 2 Mai. „Nivelul de inteligență scade”
Ce spun psihologii despre Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat tragedia din 2 Mai. „Nivelul de inteligență scade”

Vlad Pascu, șoferul de 19 ani acuzat că a ucis doi studenți, lovindu-i cu mașina în stațiunea 2 Mai este doar unul dintre sutele ori poate miile de tineri români, care consumă substanțe stupefiante de la vârste fragede.

Primele măsuri după accidentul din 2 Mai, produs de șoferul drogat care nu a fost testat de Poliție
Primele măsuri după accidentul din 2 Mai, produs de șoferul drogat care nu a fost testat de Poliție

La poliția din Constanța au început să cadă primele capete după accidentul provocat de Vlad Pascu, tânărul care, aflat probabil sub influența drogurilor, a omorât un băiat și o fată, pe șoseaua dintre 2 Mai și Vama Veche.

O fostă judecătoare face dezvăluiri șocante despre tatăl șoferului ucigaș de la 2 Mai: Un cămătar care lua casele oamenilor
O fostă judecătoare face dezvăluiri șocante despre tatăl șoferului ucigaș de la 2 Mai: Un cămătar care lua casele oamenilor

Tatăl șoferului ucigaș de la 2 Mai era un cămătar care lua casele oamenilor, chiar dacă aceștia îi înapoiau banii, este dezvăluirea șocantă făcută de fosta judecătoare Mihaela Lămâița Ciocea.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.