Situația școlilor și grădinițelor din București în pericol de prăbușire la cutremur. Câte au fost reconsolidate ori dărâmate

×
Codul embed a fost copiat

La un cutremur major, două mii de clădiri din București s-ar putea prăbuși, estimează specialiștii. Iar printre ele se află școli şi grădiniție.

Nouă instituţii de învăţământ din Capitală sunt clasificate cu gradul 1 de risc seismic şi sunt în pericol de prăbuşire. Iar peste 50 - cu gradul 2. Responsabilitatea pentru aceste clădiri este a primăriilor de sector, care așteaptă acum fondurile din PNRR, pentru a le consolida.

Școala Gimnaziala nr.16 Neagoe Basarab din sectorul 3, construită în anii '70, ca multe alte şcoli din Bucureşti, urmează să fie demolată. Crăpăturile din pereţi le-au dat de gândit ilor, care au decis să mute elevii.

Robert Negoiță, primarul sectorului 3: „A fost făcută expertiza şi s-a decis că nu e sigură. Ar fi fost mult mai scump să o facem pe actuala, e o clădire veche nu e monument, mai bine facem una nouă şi bună din toate punctele de vedere”

Nu este însă singura școală care funcționa într-o clădire aflată în stare avansată de degradare. În acelaşi sector, din 2015 până acum,10 grădiniţe au fost reconsolidate şi modernizate. Alte 10 şcoli şi licee sunt în atenţia autorităţilor care însă nu ştiu când vor primi fonduri pentru lucrări .

Citește și
Nicusor Dan
Nicuşor Dan anunţă începerea programului de expertizare a 200 de clădiri cu risc seismic

Andreea Marinescu - corespondent PROTV: „În urmă cu aproximativ doi ani, elevii Colegiului Naţional Mihai Eminescu au aflat că vor fi relocati. Clădirea în care ei făceau cursuri a fost încadrată la clasa doi de risc seismic şi avea nevoie să fie reparată. După cum se vede, lucrările de consolidare nu au început nici până azi.”

Sectorul 4 a mutat peste 2.000 de elevi din clădirile cu risc seismic în alte spații. Opt grădiniţe şi licee sunt cu grad ridicat de prăbuşire în caz de cutremur major. Grădiniţa 101 dalmaţieni e în curs de demolare .

Regulile de urmat în caz de cutremur

Indiferent însă de gradul de risc în care este încadrată construcţia în care învaţa copiii, regulile de siguranță în cazul unui cutremur sunt aceleaşi.

t Ioana Blănaru, ISU Bucureşti: „Trebuie să se pună sub bănci, profesorul deschide uşa la clasă iar evacuarea se face pe lângă un perete interior de rezistenta dacă căile de evacuare sunt sigure.”

La solicitarea Ştirilor ProTV privind planurile de consolidare ale şcolilor, primarii de sector au evitat să dea o dată limită pentru rezolvarea acestor probleme. Cei mai mulți spun că vor depune proiecte pe linia de finanțare pentru consolidări din Planul de Redresare.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Bani europeni și din bugetul de stat pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic din Capitală. Ce vor face autoritățile
Bani europeni și din bugetul de stat pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic din Capitală. Ce vor face autoritățile

Cu bani europeni, dar şi de la bugetul nostru, autorităţile vor să facă ceea ce nu au reuşit în ultimii 30 de ani şi anume să consolideze blocuri, şcoli, spitale şi instituţii cu risc seismic.

Nicuşor Dan anunţă începerea programului de expertizare a 200 de clădiri cu risc seismic
Nicuşor Dan anunţă începerea programului de expertizare a 200 de clădiri cu risc seismic

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă lansarea programului de expertizare a peste 200 de clădiri cu risc seismic.

Sumele enorme pe care proprietarii caselor cu risc seismic trebuie să le plătească pentru lucrările de punere în siguranță
Sumele enorme pe care proprietarii caselor cu risc seismic trebuie să le plătească pentru lucrările de punere în siguranță

”Indiferența cutremurătoare”, PARTEA 3. Există o salbă de instituții, plătite cu bani grei, care ar trebui să se ocupe de consolidări. În dulcele stil românesc, angajații plimbă hârtii și încurcă viețile oamenilor care locuiesc în clădirile cu probleme.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.