Șofer din Bistrița, accident ca o cascadorie din cauza mobilului. Trei persoane, la spital

accident Bistrița
ISU

Un şofer de 32 de ani, din Bistrița Năsăud, a ajuns la spital, împreună cu alţi doi prieteni, după ce a provocat un accident spectaculos, asemenea unei cascadorii.

Șoferul a pierdut controlul volanului pentru că era concentrat asupra telefonului mobil. Mașina a ajuns pe un câmp, unde s-a răsturnat de mai multe ori, relatează ziardebistrita.ro.

Accidentul a avut loc vineri dimineaţa, în localitatea Podirei, pe drumul national 17. Deşi este o porţiunea de drum drept, șa pierdut controlul volanului, a ajuns în afara părţii carosabile, unde a lovit un copac, după care s-a răsturnat pe un câmp, de mai multe ori.

„Din primele cercetări efectuate la faţa locului, am constatat că pe drumul naţional 17, un autoturism cu numere provizorii, s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma primelor verificări efectuate la faţa locului şi din primele declaraţii ale şoferului am constatat pe fondul neatenţiei, uitându-se la telefonul mobil, a părăsit partea carosabilă, neavând impact cu un alt autoturism şi s-a rasturnat acroşand un copac. Cu ocazia testării cu aparatul etilotest, am constat că rezultatul a fost negativ” a declarat inspector principal Doru Nemeş, din cadrul Serviciului Rutier.

Maşina s-a oprit după ce s-a răsturnat pe o distanţă de 80 de metri. În urma cascadoriei, atât şoferul, cât şi ceilalţi doi tineri care se aflau în autoturism au fost răniţi, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, pentru îngrijiri medicale suplimentare. 

Citește și
inundatii
Cod galben de inundaţii pe râuri din judeţul Caraş-Severin, până la miezul nopţii. Avertismentul hidrologilor

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Citește și...
Şeful IJJ Vaslui a suferit un accident vascular cerebral în timpul programului
Şeful IJJ Vaslui a suferit un accident vascular cerebral în timpul programului

Inspectorul-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vaslui, colonelul Gheorghe Păvăloaia, a ajuns, joi, în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, după ce a suferit un accident vascular cerebral în timpul programului de lucru.

Recomandări
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Curtea de Apel Cluj a respins apelul formulat de fosta ministră PSD a Sănătății și a dispus condamnarea definitivă a Sorinei Pintea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită în formă continuată, conform portalului justiției.

Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală
Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală

Douăsprezece județe vor fi vineri, 6 iunie, sub un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, iar zone din Transilvania, Muntenia și Moldova vor fi sub Cod galben, potrivit ANM.