Sondaj: Românii sunt cei mai generoşi europeni

always donatii promo

Românii sunt cei mai generoşi dintre europeni, în condiţiile în care 26% dintre participanţii la un sondaj au spus că vor dona şi anul acesta de Crăciun, aşa cum au făcut în anii precedenţi.

De asemenea, România a înregistrat cea mai mică rată de răspunsuri "Nu mă interesează să susţin organizaţiile de caritate" - 13%, se arată într-un comunicat al Revolut.

Potrivit studiului, doar 23% dintre respondenţii europeni sunt siguri de capacitatea lor de a continua să doneze către organizaţiile caritabile, în special în luna decembrie, pentru a sprijini persoanele cele mai afectate de creşterea costului vieţii sau categoriile sociale vulnerabile. Majoritatea respondenţilor (26%) ar direcţiona o anumită sumă de bani către organizaţiile caritabile pe care le susţin în mod obişnuit, dar numai după finalizarea achiziţiilor pentru Crăciun.

Sondajul a fost realizat de aplicaţia financiară Revolut alături de Dynata şi a cuprins peste 7.000 de respondenţi din şapte ţări europene, dintre care 1.000 în România.

"Datele interne Revolut confirmă generozitatea românilor: în ultimii doi ani, românii au donat peste 1,45 milioane de euro organizaţiilor caritabile, direct în aplicaţie. Utilizatorii au colectat astfel prin donaţii a treia sumă totală, în topul pieţelor unde Revolut oferă această funcţionalitate. 20 de organizaţii caritabile globale şi locale sunt prezente în funcţia Donaţii din Revolut, pentru clienţii din România, printre care: Crucea Roşie Română, Dăruieşte viaţă, Asociaţia Magic, Fundaţia Regală Margareta a României, Hope and Homes for Children Romania, SOS Satele Copiilor, Hospice Casa Speranţei, Code for Romania", se arată în comunicatul citat.

Citește și
Pensionari
Propunerile CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000-4.000 ar putea plăti contribuții la Sănătate

Potrivit sondajului, femeile au o atitudine practică atunci când vine vorba despre donaţii către cauze sociale (27,6% faţă de 24,9% pentru bărbaţi) şi preferă să facă donaţii doar după ce au rezolvat urgenţele personale sau familiale legate de sărbători.

Pe de altă parte, unul din cinci europeni spune că nu este interesat să susţină organizaţiile caritabile, cu cea mai mare rată de răspunsuri în Germania (30%) şi cea mai scăzută în România (12,7%).

Reprezentanţii Generaţiei Z sunt mult mai sensibili, faţă de alte segmente de vârstă, la nevoile categoriilor vulnerabile sau dezavantajate şi se declară mult mai interesaţi să facă acte de caritate.

Ca tendinţă generală, dorinţa de a contribui la incluziunea socială a persoanelor aflate la nevoie scade pe măsură ce vârsta respondenţilor creşte. Doar 13% dintre respondenţii de 18-24 de ani declară că nu sunt interesaţi să ajute organizaţiile caritabile, comparativ cu 22% dintre cei peste 55 de ani. Alături de români, şi lituanienii se numără printre "campionii generozităţii" (29% au răspuns că de obicei donează şi o vor face şi anul acesta), precum şi europenii din generaţia "Boomers" (65+ ani, 28%).

În România, dacă ne raportăm la categoriile de vârstă şi segmentarea regională, respondenţii sub 45 de ani sunt mai generoşi decât seniorii şi românii care locuiesc în centrul ţării (32%) faţă de cei din alte regiuni. Milenialii (35%) şi Generaţia Z (32%) au spus că, de obicei, donează organizaţiilor caritabile pe parcursul anului şi că o vor face şi anul acesta. De altfel, aceste două generaţii au contribuit cu cel mai mare procent la donaţiile făcute în ultimii 2 ani de către români prin Revolut - 82% din suma totală.

Aceeaşi atitudine pozitivă şi responsabilă faţă de comunitate a fost remarcată şi în rândul românilor care locuiesc în regiunile de vest şi nord-est, 40% dintre respondenţi declarând că ar putea dona din banii care le rămân după cumpărăturile de sărbători. Mai puţin interesate să facă acte de caritate se declară femeile (9%), respondenţii cu vârste peste 65 de ani (17%) şi rezidenţii din nord-vestul României (14%).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
Citește și...
Propunerile CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000-4.000 ar putea plăti contribuții la Sănătate
Propunerile CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000-4.000 ar putea plăti contribuții la Sănătate

Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a anunțat că până la 30 iunie va propune Guvernului un plan pentru eficientizarea cheltuielilor, analizând extinderea bazei de contribuție la FNUASS pentru echitate și sustenabilitate.

Germania are nevoie de mai mulți soldați. Ministrul Pistorius a spus ce se va întâmpla cu tinerii care împlinesc 18 ani
Germania are nevoie de mai mulți soldați. Ministrul Pistorius a spus ce se va întâmpla cu tinerii care împlinesc 18 ani

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a anunţat joi că Germania va avea nevoie să îşi mărească substanţial forţele armate cu aproximativ 50.000 până la 60.000 de militari activi suplimentari pentru a răspunde noilor obiective strategice NATO.

Un tramvai din Capitală a deraiat, blocând circulația altor linii. Autoritățile au înființat tramvaie navetă
Un tramvai din Capitală a deraiat, blocând circulația altor linii. Autoritățile au înființat tramvaie navetă

Un tramvai a deraiat, joi, în Bucureşti, pe Bd. Theodor Pallady, la plecarea de la capătul de linie. Circulaţia tramvaielor liniilor 19, 27 şi 49 este blocată.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Propunerile CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000-4.000 ar putea plăti contribuții la Sănătate
Propunerile CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000-4.000 ar putea plăti contribuții la Sănătate

Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a anunțat că până la 30 iunie va propune Guvernului un plan pentru eficientizarea cheltuielilor, analizând extinderea bazei de contribuție la FNUASS pentru echitate și sustenabilitate.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.