Alexandru Arşinel a fost operat pe inimă, după un infarct. Medicii i-au implantat un stent

×
Codul embed a fost copiat

Actorul Alexandru Arşinel a suferit o intervenţie chirurgicală luni dimineaţă, şi acum se simte bine. Medicii de la Spitalul Universitar i-au montat un stent, după ce a suferit un infarct.

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Adriana Nica, a declarat, într-o conferinţă de presă, că actorului Alexandru Arşinel i-a fost implantat luni un stent, starea acestuia după intervenţie fiind una favorabilă.

"A fost supus mai multor analize medicale. S-a decis internarea în Secţia de cardiologie a Spitalului Universitar. Pentru a avea şi o părere medicală mai amănunţită a venit şi domnul profesor Vinereanu care l-a examinat şi a decis, împreună cu domnia sa, să continue investigaţiile în cursul dimineţii de astăzi. Astăzi a fost spus unei coronarografii în urma căreia s-a decis implantarea unui stent pe artera interventriculară anterioară inimii. Starea domniei sale este acum favorabilă, este conştient, cooperant, stabil hemodinamic, respirator, mănâncă, este foarte bine. În funcţie de evoluţia ulterioară, domnul profesor Vinereanu şi medicii Secţiei de cardiologie vor decide ziua când domnul Alexandru Arşinel va putea fi externat", a spus Nica.

Potrivit medicului, intra-procedural nu a apărut nicio complicaţie, iar intervenţia a durat în jur de 40 de minute, totul decurgând în condiţii normale.

"Se introduce un cateter pe artera femurală. Cateterul acesta este însoţit de un balonaş care se deschide fix în zona arterei stenozate şi permite în felul acesta revascularizaţia muşchiului cardiac în zona unde perfuzia coronariană nu s-a putut face în condiţii optime din cauza acestei obstrucţii. 70% artera era obstruată, motiv pentru care s-a decis implantul unui stent, care se umflă ca o umbreluţă şi permite revascularizaţia muşchiului cardiac", a explicat managerul spitalului.

Citește și
alexandru arsinel
Alexandru Arșinel, devastat de decesul Stelei Popescu: ”Nu ne vine a crede”

La momentul internării, actorul era conştient, cooperant, cu o durere difuză la nivel toracic inferior, a precizat Adriana Nica.

"Starea domniei sale s-a păstrat bună pe parcursul întregii nopţi. Dimineaţă a fost bine, echilibrat a intrat în sală", a adăugat ea.

Actorul ar putea fi externat în două sau trei zile, însă acest lucru va fi decis de medicii cardiologi.

"Stresul este implicat în aproape toată patologia cardiacă, însă, în afară de stres, dumnealui are şi alte afecţiuni: dislipidemie, un diabet zaharat care nu este controlat cu insulină ci cu antidiabetice orale şi o hipertensiune arterială. Toate acestea coroborate au dus la depunerea unor cristale de colesterol cu greutate moleculară mică care obstruează această arteră de la nivelul cordului. În câteva zile va putea fi externat, în funcţie de evoluţia post-procedurală. Cred că în două, trei zile o să poată să fie externat. Colegii mei din Secţia de cardiologie vor decide acest lucru", a afirmat Nica.

Duminică, actorul a fost transportat de urgenţă la spital, el acuzând dureri toracice.

”Mă simt din nou după ani și ani la mâna doctorilor. Toate au venit și după nenorocirile care s-au abătut asupra capului meu”, a spus actorul.

Alexandru Arșinel a beneficiat de un transplant de rinichi în 2013, atunci când avea 74 de ani. Operaţia a decurs foarte bine şi de atunci actorul merge în fiecare an la control.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Alexandru Arșinel, de urgență la spital
Alexandru Arșinel, de urgență la spital

Actorul Alexandru Arșinel a ajuns, duminică, la Spitalul Universitar de Urgență din București. 

Alexandru Arșinel, devastat de decesul Stelei Popescu: ”Nu ne vine a crede”
Alexandru Arșinel, devastat de decesul Stelei Popescu: ”Nu ne vine a crede”

Anunţul decesului actriţei Stela Popescu a fost ca un şoc pentru lumea teatrului românesc, dar mai ales pentru colegul ei de scenă, Alexandru Arsinel.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.