Starea medicului erou internat în Belgia, dezvăluită de Nelu Tătaru. Soția lui Cătalin Denciu pleacă acolo săptămâna viitoare

Medicul erou din Piatra Neamț, Ioan Cătălin Denciu

Medicul erou de la Piatra-Neamț este staționar din punct de vedere medical, urmând ca săptămâna viitoare să fie supus unei operații de grefare, a precizat ministrul sănătății, Nelu Tătaru.

Medicul Cătălin Denciu este internat de o săptămână într-un spital militar din Belgia, după ce a încercat să salveze pacienții din două saloane cuprinse de flăcări în incendiul produs la Spitalul din Piatra-Neamț.

Ministrul Nelu Tătaru ține permanent legătura cu specialiștii belgieni iar soția medicului va ajunge și ea, pentru a-i fi alături, săptămâna următoare, a precizat el, potrivit Agerpres.

„Starea medicului din Belgia este staţionară. Este echilibrat hemodinamic şi hidro-electrolitic, îi fac toaletele arsurilor în fiecare zi - dimineaţa şi seara, urmând ca săptămâna viitoare să se intervină şi chirurgical pentru anumite intervenţii de exciţie-grefare, cu posibilitatea detubării lui la sfârşitul săptămânii viitoare", a explicat Nelu Tătaru

Medicul a fost transferat, în urmă cu o săptămână, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române, la Spitalul Militar "Regina Astrid" din Bruxelles, pentru tratament de specialitate.

Citește și
Medicul erou din Piatra Neamț, Ioan Cătălin Denciu
Care este starea medicului erou Cătălin Denciu. Testul Covid-19 a ieșit negativ

Ministrul Sănătăţii s-a aflat duminică, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, într-o vizită la Institutul Clinic Fundeni, unde a făcut precizări legate de starea medicului Cătălin Denciu.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Soţia medicului erou Cătălin Denciu: ''Nu cred că ar fi supraviețuit la noi, Belgia e șansa lui la viață''
Soţia medicului erou Cătălin Denciu: ''Nu cred că ar fi supraviețuit la noi, Belgia e șansa lui la viață''

''Belgia este șansa lui la viață, la noi nu cred că ar fi supraviețuit'', spune cu încredere, soția medicului erou de la Piatra Neamț.

Care este starea medicului erou Cătălin Denciu. Testul Covid-19 a ieșit negativ
Care este starea medicului erou Cătălin Denciu. Testul Covid-19 a ieșit negativ

Medicul erou Cătălin Denciu este în continuare în stare gravă. Marți, medicul de la Spitalul din Piatra Neamţ care a salvat viața unor pacienți din salonul cuprins de flăcări a fost testa pentru Covid-19 în Belgia

Medicul de la Piatra Neamț a fost și el infectat cu Covid-19. A donat plasmă de două ori după ce s-a vindecat
Medicul de la Piatra Neamț a fost și el infectat cu Covid-19. A donat plasmă de două ori după ce s-a vindecat

Cătălin Denciu, medicul erou de la Piatra Neamț, a fost și el infectat cu Covid-19 și a fost internat două săptămâni chiar în spitalul în care a avut loc tragedia.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.