Jumătate de țară, afectată de vijelii și ploi torențiale: ”Doamne, ne ia apa!”

×
Codul embed a fost copiat

Am ajuns la jumătatea primei luni de vară, iar soarele este tot mai scump la vedere. În aproape jumătate de țară, avem cod portocaliu de ploi abundente.

Deja s-a rupt cerul în multe locuri, iar acolo unde a bătut și vântul au apărut mari probleme: localități inundate, mașini prinse în mijlocul viiturilor și gospodării distruse.

”Doamne, ne ia apa!”

 

"Ia uite ce-i aici, fraților! Deci, lui nașu i-a luat mașina. E jale. A luat-o. S-a dus încolo. Nu se mai vede mașina. Vai de capul nostru!"

O viitură pornită în urma unei ploi torențiale care nu a durat mai mult de o oră a înecat localitatea Vârtop din Constanța.

Citește și
elicopter smurd
Un turist a suferit fractură de bazin pe un traseu de mountain-bike din Azuga. A fost evacuat cu elicopterul

O mașină în care se aflau o femeie și soțul ei a rămas în mijlocul torentului: "Vai, a intrat apa în mașină! Doamne, ne ia apa. Ne ia apa!"

Potrivit meterologolor, în zonă au căzut peste 80 de litri pe metru pătrat. Zeci de curți au fost inundate. La fel și șoseaua.

"Mamă, ce mare este aicea, frate! Ia uite-l și pe ăla, face baie."

Viitură în Caraș Severin, inundații în Pitești

 

În localitatea Gliboca din Caraș-Severin, viitura care s-a scurs pe străzi a mișcat din loc mașinile parcate. Apa a intrat în aproape 30 de gospodării.

"Iată imaginea dezastrului. Mașini afectate, gospodării și toate cele."

Cincizeci de litri de apă pe metru pătrat au măsurat specialiștii în Pitești în urma unui cod portocaliu.

Sistemul de canalizare din oraș nu a făcut față și apa a intrat în subsolurile mai multor imobile.

Proprietarii curților inundate au cerut ajutor la Inspectoratului pentru Servicii de Urgență

Pompier: "Tragem de la omul ăsta din curte, că nu are pe unde să iasă și o s-o dăm pe stradă."

Locuitor: "Toată curtea e plină de apă. Garajele sunt pline cu apă, mașinile sunt inundate înăuntru."

Pompier: "E desfundat, lasă-l, hai să încercam să desfacem asta de aicea, un pic."

Casă spulberată de vijelie în Timiș

 

Probleme a făcut și vântul. În Rocaviță, județul Timiș, o casă a fost spulberată de vijelie.

Acoperișul locuinței a fost smuls iar tavanul s-a prăbușit. Toată familia se adăpostise în singura camera rămasă intactă și nimeni nu a fost rănit.

Femeie: "Toată cărămida a picat pe camere, a dărâmat tot. Și acoperișul a zburat câteva case depărtare."

Alte patru case din apropiere au fost afectate. Proprietarii nu aveau asigurare.

Femeie: "Până în grădinile alea din față, până acolo mi-au ajuns tablele."

Femeie: "O adus acoperișul de la vecina până la mine."

Douăzeci de județe din jumătatea de vest a țării se află sub cod portocaliu de vreme rea până mâine dimineață la ora 3.

Pentru restul țării este în vigoare un cod galben, până mâine la 10.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Un turist a suferit fractură de bazin pe un traseu de mountain-bike din Azuga. A fost evacuat cu elicopterul
Un turist a suferit fractură de bazin pe un traseu de mountain-bike din Azuga. A fost evacuat cu elicopterul

Un turist în vârstă de 37 ani din Bucureşti, care s-a accidentat grav duminică pe un traseu de mountain-bike din Azuga, a fost evacuat de pe munte cu ajutorul elicopterului IGAv-SMURD de la POA Braşov.

Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Bărbat din Craiova, arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-a violat fiica minoră
Bărbat din Craiova, arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-a violat fiica minoră

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Craiova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a violat fiica în vârstă de 14 ani. Bărbatul a încercat să se sustragă cercetărilor şi a fost prins în zona Gării Craiova.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.