China și Rusia acaparează discuția la Summitul G7, chiar dacă nu sunt membre ale Grupului

×
Codul embed a fost copiat

Fără să fie membre ale Grupului celor mai industrializate 7 țări ale lumii, China și Rusia acaparează discuția la summitul deschis vineri în Cornwall, Marea Britanie.

Președintele american, Joe Biden, speră să-și convingă aliații să adopte poziții mai ferme față de Moscova și Beijing, dar analiștii sunt rezervați în privința șanselor de reușită. Liderii G7 au căzut totuși de acord în privinţa necesității unei noi investigații internaționale cu privire la originea pandemiei de coronavirus.

Joe Biden şi-a făcut oficial debutul în Europa în calitate de preşedinte al Statelor Unite, iar schimbarea titularului american a fost mai mult decât binevenită, după imprevizibilul Donald Trump.

Înainte de deschiderea summitului G7, Joe Biden şi-a făcut încălzirea cu gazda reuniunii, premierul britanic Boris Johnson. Care la rândul lui, şi-a scos în lume proaspăta soţie.

Discuții Biden-Johnson: ”I-am spus premierului că avem ceva în comun. Amândoi ne-am căsătorit cu persoane cu mult deasupra noastră. Nu comentez, n-o să vă contrazic, nici acum nici între patru ochi, probabil aveţi dreptate”.

Citește și
summit
Summitul G7 începe vineri în Marea Britanie. Ce vor discuta liderii lumii

Nu a trecut neobservat nici mesajul transmis de vestimentaţia primei doamne a Americii. La întâlnirea cu soţii Johnson, Jill Biden a purtat o jachetă care avea imprimat pe spate cuvântul Love.

Jill Biden: ”Cred că aducem iubire din America”.

Un contrast voit cu mesajul afişat de predecesoarea ei Melania Trump, în iunie 2018, cu ocazia unei vizite la frontiera cu Mexicul. "Mie chiar nu-mi pasă. Ţie?", scria pe geaca purtată atunci de soţia lui Trump.

Trasă de limbă de jurnalişti, Jill Biden a dat asigurări că soţul ei a venit cu temele făcute în turneul european.

E foarte bine pregătit. Studiază de săptămâni dosarele pentru acest turneu. Joe iubeşte politica externă. E şi punctul lui forte.

Într-adevăr, agenda acestui turneu european este doldora de teste pentru preşedintele Biden şi aliaţii Americii.

Clare Sebastian, CNN: ”457 dintre cei mai importanţi investitiori ai lumii, de la fonduri globale de pensii la companii de investiţii precum State Street şi Pimco, cer reducerea prăpastiei dintre angajamentele oficiale ale guvernelor şi reducerile de emisii de gaze cu efect de seră necesare pentru a limita creşterea temperaturii globale la 1,5 grade. Mai mult, investitorii nu vor doar ca guvernele să-şi îmbunătăţească ţintele în privinţa poluării, ci şi să înceteze să susţină prin subvenţii industria carburanţilor fosili”.

Relaţiile cu China şi Rusia reprezintă o altă provocare dificilă.

Biden: ”O să spun răspicat lui Putin și Chinei că Europa și SUA sunt strâns unite”.

Însă preşedintelui Biden nu îi va fi uşor să confirme această unitate.

Aamer Madhani, reporter Casa Albă: ”China este un partener major pentru multe state europene. De exemplu, China este principalul partener comercial al Germaniei. De asemenea, Germania are o relaţie strânsă şi cu Rusia, în privinţa energiei. Conducta North Stream a devenit un punct de diferend, dar până la urmă Biden a decis să nu sancţioneze Germania pentru că nu vrea să-şi îndepărteze un aliat european important”.

 

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Două mașini cu obiecte pirotehnice interzise, oprite în apropierea hotelului Summitului G7. Șapte suspecți au fost reținuți
Două mașini cu obiecte pirotehnice interzise, oprite în apropierea hotelului Summitului G7. Șapte suspecți au fost reținuți

Obiecte pirotehnice au fost descoperite de poliție în două mașini, în apropierea locului de desfășurare a summitului G7 din Marea Britanie, iar șapte persoane au fost reținute.

Summitul G7 începe vineri în Marea Britanie. Ce vor discuta liderii lumii
Summitul G7 începe vineri în Marea Britanie. Ce vor discuta liderii lumii

Summitul G7 începe vineri în Cornwall, Marea Britanie.

Preşedintele Biden avertizează Rusia că orice acţiune nocivă va avea parte de un răspuns semnificativ
Preşedintele Biden avertizează Rusia că orice acţiune nocivă va avea parte de un răspuns semnificativ

Joe Biden a început prima sa vizită în străinătate de la preluarea mandatului salutând angajamentul neclintit al Americii faţă de NATO şi avertizând Rusia că se confruntă cu consecinţe "robuste şi semnificative" dacă se angajează în activităţi ostile.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.