Neoficial: Proiectul Guvernului de ordonanţă de urgență care ar modifica legile justiţiei

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul se va întruni luni într-o şedinţă extraordinară în care va modifica printr-o ordonanţă de urgenţă legile justiţiei.

Documentul care va ajunge pe masa Guvernului poate fi descărcat AICI.

În textul ordonanţei vor fi preluate doar o parte dintre cele 8 recomandări făcute de Comisia de la Veneţia. De asemenea, pensionarea anticipată, după numai 20 de ani de activitate, a judecătorilor și procurorilor a fost amânată cu 4 ani, până la 31 decembrie 2022.

După adoptarea ordonanţei de urgenţă, Viorica Dăncilă va pleca luni într-o vizită în Turcia, iar apoi în Emiratele Arabe Unite şi Kuweit.

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat vineri, la Parlament, că „de principiu” va avea loc luni, la ora 09.00, o şedinţă de Guvern pentru adoptarea OUG pe legile justiţiei, înainte ca premierul Viorica Dăncilă să plece într-o deplasare externă.

Citește și
viorica dancila, Frans Timmermans
Comisia Europeană a trimis autorităților române o scrisoare, pe tema Legilor Justiției

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a anunţat istraţia Prezidenţială.

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Ședință de Guvern luni la Palatul Victoria, pentru a da OUG pentru Legile Justiției, anunță Meleșcanu
Ședință de Guvern luni la Palatul Victoria, pentru a da OUG pentru Legile Justiției, anunță Meleșcanu

Următoarea şedinţă săptămânală de Guvern va avea loc luni dimineaţă, la Palatul Victoria.

Comisia Europeană a trimis autorităților române o scrisoare, pe tema Legilor Justiției
Comisia Europeană a trimis autorităților române o scrisoare, pe tema Legilor Justiției

Comisia Europeană a trimis autorităților române o scrisoare în care formulează o serie de întrebări despre evoluțiile din domeniul Justiției.

Toader, Tăriceanu și Dragnea continuă discuțiile pe tema ordonanţei privind Legile Justiţiei
Toader, Tăriceanu și Dragnea continuă discuțiile pe tema ordonanţei privind Legile Justiţiei

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a întâlnit vineri cu preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea, pentru a continua discuţia începută joi pe tema ordonanţei de urgenţă.

Surse: Cele 7 modificări cerute de Comisia de la Veneția cu privire la Legile Justiției
Surse: Cele 7 modificări cerute de Comisia de la Veneția cu privire la Legile Justiției

Avertismentele oficialilor europeni cu privire la situaţia justiţiei din România produc primele efecte la Bucureşti.

Recomandări
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump

Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, potrivit rezultatelor oficiale publicate luni.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.