Rapperul Guess Who a fost prins drogat la volan. Ce substanță psihoactivă ar fi consumat

×
Codul embed a fost copiat

Cunoscutul rapper român Guess Who a ajuns la poliție, după ce polițiștii l-au oprit în trafic și l-au verificat cu aparatului drug test, iar rezultatul a ieșit pozitiv la cocaină. Agenții l-au dus la sediul INML pentru probe de sânge și la audieri.

Au deschis un dosar penal in rem și l-au lăsat pe artist să plece. Anul trecut i-au suspendat permisul, pentru că l-au prin băut la volan.

Laurențiu Mocanu, cunoscut de fani cu numele de scenă Guess Who, a fost oprit de polițiștii de la Brigada rutieră în zona Pieței Victoria din București. Mașina lui a rămas parcată pe Aleea Modrogan.

Artisul se afla în mașină împreună cu iubita lui în momentul în care a fost oprit de polițiști, aceasta lui fiind martor în dosar. El a fost testat cu aparatul drugtest Drugan 5000. Potrivit unor surse, bărbatul ar fi consumat cocaină înainte să se urce la volan.

Citește și
droguri profesor Bacău
Un profesor din Bacău este cercetat pentru trafic de droguri de risc. Cultură de cannabis, descoperită într-o seră

Artistul de 37 de ani a mers apoi la Institutul de Medicină Legală, unde i s-au recoltat probe de sânge. Până la aflarea rezultatului, poliția i-a reținut permisul de conducere și au întocmit un dosar penal in rem. Adus cu mașina poliției la Brigada Rutieră din București, Laurențiu Mocanu a fost audiat mai bine de două ore și lăsat să plece.

Laurențiu Mocanu zis Guess Who este cântăreț de muzică rap și hip-hop dar și producător muzical.

Pe youtube, artistul are milioane de vizualizări cu piese în care vorbește și despre consumul de stupefiante.

În decembrie anul trecut, polițiștii i-au reținut cantaretului trei luni permisul de conducere pentru că a fost prins băut la volan.

Reporteri: Geanina Panait, Cristina Dobre, Delia Bîrla

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Profesorii din Buzău vindeau droguri printr-o metodă inspirată din filme. Cel din Bacău cultiva canabis în grădina bunicii
Profesorii din Buzău vindeau droguri printr-o metodă inspirată din filme. Cel din Bacău cultiva canabis în grădina bunicii

După polițiști și farmaciști implicați în rețelele de trafic de droguri din România, marți - în urma unui val de descinderi ale poliției și DIICOT - am aflat că stupefiantele ajung la consumatori și prin intermediul profesorilor.

Un profesor din Bacău este cercetat pentru trafic de droguri de risc. Cultură de cannabis, descoperită într-o seră
Un profesor din Bacău este cercetat pentru trafic de droguri de risc. Cultură de cannabis, descoperită într-o seră

Un profesor de engleză din judeţul Bacău este cercetat pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, anchetatorii găsind la una dintre adresele care au legătură cu el o cultură de cannabis.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.