Incidente la protestul AUR de la Ministerul Sănătății. Un jurnalist ar fi fost lovit, iar un bărbat s-a urcat pe clădire

protest AUR, vaccinare
Inquam Photos/ Sabin Cirstoveanu

Susținătorii AUR au organizat un protest în faţa Ministerului Sănătăţii și au cerut demisia ministrului Alexandru Rafila. Ei îl „acuză” că ar dori vaccinarea obligatorie la copii, deși nu există o lege în acest sens, după cum afirmă chiar Rafila.

Protestatarii AUR au venit cu pancarte pe care erau scrise mesajele: ”Vaccinare egal intoxicare”, „Copiii noştri nu sunt cobaii voştri”.

Unii manifestanţi aveau tricouri cu însemnul „Frăţia Ortodoxă” şi steaguri cu tricolorul. Aceştia au strigat: „Hoţii!”, „Rafila, demisia!”.

„Întotdeauna vom fi împotriva oricărei obligativităţi. Consider că pacientul trebuie să fie informat şi statul trebuie să protejeze cetăţenii, ceea ce nu se întâmplă în România”, a declarat un participant la protest, conform News.ro. 

Protestatarii au încercat să forțeze intrarea în Ministerul Sănătății

Jandarmeria Capitalei a anunțat că organizatorul acțiunii, adică cei din conducerea AUR, au îndemnat participanții să blocheze intrarea în minister, după care au încercat să intre în clădire.

Citește și
congres psd
Primarul PSD din Buzău: În momentul ăsta PSD este setat pe autodistrugere. Ciolacu nu mai are niciun viitor în politică

Totodată, un bărbat a reușit să urce pe ”fațada clădirii”.

Vedeți mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai sus!

Organizatorul, alături de câțiva reprezentanți ai acestuia, a îndemnat participanții la adunarea publică să blocheze accesul în instituția publică, încercând ulterior să pătrundă în interiorul acesteia.

Jandarmii, prin dispozitivele preventiv de ordine publică, au oprit aceste demersuri și i-au determinat pe participanți să păstreze caracterul pașnic al manifestației de protest.

Totodată, pe timpul adunării publice, un bărbat s-a urcat pe fațada clădirii și, în acest moment, prin echipele noastre de dialog, încearcăm să determinăm persoana să coboare în siguranță.

Precizăm faptul că au fost identificate mai multe persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare, împotriva acestora urmând a fi aplicate măsuri legale de sancționare.” - se arată în comunicatul de presă al Jandarmeriei București. 

Un jurnalist ar fi fost lovit la protestul AUR 

De asemenea, Jandarmeria Capitalei a anunțat că ”un bărbat suspectat a fi lovit un reprezentat mass-media a fost extras din mulțime și condus la secția de politie în vederea luării măsurilor legale”.

Persoanei respective i se vor întocmi acte de sesizare privind infracțiunea de loviri și alte violențe.

Rafila: Motivul invocat de AUR pentru acest protest este unul fals

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat cu privire la protestul AUR față de vaccinarea obligatorie că este absolut iresponsabil să transmiţi astfel de mesaje false. În Strategia Naţională de Vaccinare nu se regăseşte nicio prevedere care să indice faptul că va deveni obligatorie vaccinare.

Pe lângă faptul că ministrul PSD a repetat faptul că vaccinarea nu va fi obligatorie în ţara noastră, el a mai atras atenţia că România este pe ultimul loc în UE privind vaccinurile tradiţionale în rândul tinerilor.

Articol recomandat de sport.ro
O fostă mare gimnastă a fost arestată!
O fostă mare gimnastă a fost arestată!
Citește și...
Primarul PSD din Buzău: În momentul ăsta PSD este setat pe autodistrugere. Ciolacu nu mai are niciun viitor în politică
Primarul PSD din Buzău: În momentul ăsta PSD este setat pe autodistrugere. Ciolacu nu mai are niciun viitor în politică

Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că actuala conducere a PSD ar trebui să se retragă la următorul congres, afirmând că partidul este „setat pe autodistrugere” și că Marcel Ciolacu „nu mai are niciun viitor politic”.

Tanczos Barna: Noua construcţie politică va decide care este pachetul de măsuri privind reforma fiscală
Tanczos Barna: Noua construcţie politică va decide care este pachetul de măsuri privind reforma fiscală

Noua construcţie politică va decide care este pachetul de măsuri privind reforma fiscală, obligaţia Ministerului Finanţelor fiind de a pune pe masa partidelor toate scenariile posibile.

Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.      

Recomandări

Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ
Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, pe parcursul zilei de joi, se vor semnala furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a ţării.

Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO
Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO

E dezastru în județul Covasna, din cauza inundațiilor! Apele acoperă suprafețe tot mai mari de teren! Sute de oameni sunt evacuați de autorități din localitățile Băcel și Lunca Mărcușului, unde se fac deversări controlate.