Sute de câini ciobănești au concurant într-o competiție, la Bran. GALERIE FOTO

×
Codul embed a fost copiat

Cel mai mare eveniment dedicat ciobăneștilor românești are loc în acest weekend, la Bran.  

Sâmbătă, peste 200 de câini din cele cinci rase omologate au fost analizați atent de specialiști pentru a-l descoperi pe cel mai bun.

Duminică, sunt programate parada concurenților și ceremonia de premiere. Cei peste 200 de câini de pază au făcut spectacol ieri la Campionatul Național al Ciobăneștilor Românești, organizat la Bran.

Printre participanții se numără și Mura. Este din Comarnic, are trei ani și jumătate și - atunci când nu e la competiții - păzește în jur de 600 de oi, alături de alți 23 de câini din aceeași rasă.

Vasile Oancea: „Sunt foarte importanți în paza turmelor, dar mai ales în lupta cu carnivorele mari. Năpârlesc bine, se întrețin bine, mâncarea o avem de la stână, zăr, pâine, carne, boabe, mănâncă orice și mai multă afecțiune.”

Citește și
salina praid
Specialiști din patru țări vor veni la Praid. Cele trei mari probleme cărora trebuie să le găsească soluții

Cosmin Vasile Tidea: „Acum e cel mai mare campionat și am spus că na, să venim și noi de la stână să vedem cum e. (Reporter: Câte oi păzește?) 350.”

Fiecare exemplar a fost atent studiat de arbitri, care trebuie să descopere câinele cu stofă de campion.

Florin Cimiliuc, arbitru: „Ne interesează păstrarea caracterelor, trăsăturilor fizice, morfologice și temperamentale și vorbim și de comportament. Un ciobănesc românesc trebuie să nu fie excesiv de agresiv, să prezinte siguranță, să nu fie fricos.”

Cele cinci rase de câini ciobănești participante sunt carpatin, mioritic, corb, bălan și de Bucovina, iar pentru fiecare a fost ales un câștigător.

Adrian Leonard Sârbu, vicepreședinte organizatoric: „Se arbitrează de fapt tipologia câinelui în funcție de standardul rasei. În funcție de calitățile acelui câine, acel câine va primi un calificativ sau titlu. Se testează curajul câinelui, modul lui de reacție la om și la un atac.”

Evenimentul continuă și duminică, când vor fi prezente și alte rase de câini.

 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Specialiști din patru țări vor veni la Praid. Cele trei mari probleme cărora trebuie să le găsească soluții
Specialiști din patru țări vor veni la Praid. Cele trei mari probleme cărora trebuie să le găsească soluții

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat marți seară că, începând de miercuri, experți din Spania, Olanda, Germania și Ungaria vor sosi în România pentru a evalua situația de la Praid.

Ordinul care le permite elevilor să semnaleze abuzuri din școală prin „butonul roșu”, publicat în Monitorul Oficial
Ordinul care le permite elevilor să semnaleze abuzuri din școală prin „butonul roșu”, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul legat de aşa-numitul ”buton roşu”, un mecanism prin care se pot semnala anonim cazuri de violenţă şi consum de droguri în unităţile de învăţământ, a fost publicat, marţi, în Monitorul Oficial.

Când va fi finalizată lucrarea de deviere a pârâului Corund din zona afectată de inundații de la Salina Praid
Când va fi finalizată lucrarea de deviere a pârâului Corund din zona afectată de inundații de la Salina Praid

Instituţia Prefectului Harghita a anunţat marţi că au început pregătirile pentru impermeabilizarea canalului de deviere a pârâului Corund, în zona afectată de inundaţii de la Salina Praid.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.