Sute de gospodării inundate, trafic întrerupt și trenuri blocate. Ce au lăsat furtunile în urma lor

×
Codul embed a fost copiat

Sute de gospodării din 23 de județe inundate, trafic întrerupt pe mai multe drumuri naționale, oameni salvați din mijlocul apelor de pompieri și două trenuri blocate din cauza alunecărilor de teren.

Este peisajul lăsat în urmă de vremea rea, care continuă să facă probleme. Astfel de episoade violente sunt așteptate până duminică dimineață, cel puțin, când expiră codul galben valabil în toată țara.

A fost instituit cod roșu de inundații pe râul Bistra, iar urmările nu au întârziat să apară.

Apă a năvălit într-o localitate din Caraș-Severin, iar patru case au rămas izolate.

Nouă adulți și 12 copii au fost recuperați dintre șuvoaie de pompieri și au fost transportați cu un elicopter într-o zona sigură, unde au fost așteptați de ambulanțe. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Citește și
inundatii
România, devastată de inundații. Apele au distrus casele și mașinile oamenilor

Din cauza viiturilor, Drumul Național 58, care leagă Anina de Caransebeș, a fost închis. Apa măsura, pe unele porțiuni, aproape un metru.

În localitatea Fârdea din Timiș, trei adulți și cinci copii au fost evacuați cu ajutorul bărcilor de militari. Mai mulți bătrâni au fost și ei scoși pe brațe, după ce s-au trezit cu apă în case.

Pe o porțiune din Autostrata Deva-Nădlac s-a produs o alunecare de teren și mai bine de patru ore s-a circulat pe o singură bandă pe fiecare sens, până când muncitorii au curățat șoseaua.

Rău a fost și în Mureș. După o ploaie torențială de 30 de minute, peste 250 de gospodării din Suseni au fost inundate.

Apa a distrus totul în cale, sub ochii neputincioși ai oamenilor.

Mircea Mariș, primar localitatea Suseni: „Partea de Suseni dinspre Reghin, de la jumătatea satului, de la primărie, a fost inundată. Sunt în jur de 260 de gospodării”.

Călin Handrea, inspector șef ISU Mureș: „Intervenim pentru scoaterea apei din beciuri, după retargerea apei o să intervenim la celelate gospodării. Cam în tot județul suntem moblizati”.

Într-o localitate din județul Vâlcea, canalizările s-au transformat în fântâni arteziene. Pe o distanță de zeci de metri, lângă fiecare casă, șuvoaiele de apă țâșneau din asfalt.

Și în Maramureș, oamenii au fost loviți de necaz. Acolo, mai multe persoane au fost evacuate temporar pentru că în casele lor, înghițite de șuvoaie, nu se mai putea sta.

Ploile nu au contenit nici în județul Cluj. În Dej, canalizările nu au mai făcut față, iar mai multe străzi au fost inundate.

În comună Sâncraiu, viitura a adus cu ea resturile a zeci de copaci rupți de forța apelor.

În Baia Mare, nori amenințători prevesteau furtună, iar în Harghita, vijeliile au oferit un spectacol straniu deasupra munților.

A fost cod roșu de inundații și în județul Arad. Din cauza precipitațiilor abundente din ultimele zile, un pârâu care coboară de pe munte s-a umflat, iar apa a ajuns pe șosea și în casele de lângă Drumul Național 7.

La Iași, o ploaie scurtă le-a dat bătăi de cap șoferilor. Un pasaj de la marginea orașului s-a transformat rapid într-o piscină, așa că a fost nevoie de ajutorul pompierilor, care au intervenit cu motopompe.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Furtuni violente lovesc diferite regiuni ale țării. Inundații și stricăciuni greu de imaginat
Furtuni violente lovesc diferite regiuni ale țării. Inundații și stricăciuni greu de imaginat

Trăim o vară nebună, în care furtunile violente lovesc din senin şi provoacă stricăciuni greu de imaginat.

România, devastată de inundații. Apele au distrus casele și mașinile oamenilor
România, devastată de inundații. Apele au distrus casele și mașinile oamenilor

Furtunile violente și ploile cu care ne confruntăm de câteva zile încoace în zone întinse din țară par fără sfârșit.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.