Sute de mii de euro băgați în podețe care duc spre nicăieri sau poduri prea înalte pentru a fi folosite

×
Codul embed a fost copiat

Cum înțeleg unii să arunce banii pe lucrări făcute fără cap. În Tulcea, sute de mii de euro din fondurile europene s-au investit în podețe care duc spre nicăieri.

Iar la Galați, cinci poduri noi, sunt prea înalte, iar șoferii își strică mașinile, când urcă pe ele. În ambele cazuri, primarii dau vină pe proiectanți.

160 de astfel de podețe a îngrămădit primăria din Mahmudia - Tulcea - pe 7 kilometri de drum. Chiar dacă unele sunt utile, multe se opresc în garduri ori duc spre zone năpădite de bălării. O risipă de bani - spun, revoltați, localnii.

"Fără rost au făcut, chiar fără rost", a spus o femeie. 

"Sunt foarte mulți bani cheltuiți aiurea pentru nimicuri că astea nu sunt lucruri care sunt necesare", a continuat alta. 

Citește și
politie
Un bărbat din București ar fi fost lovit pe stradă, în Teleorman, de cinci indivizi. Agresorii au fost reținuți

"La precipitații abundente se vor înfunda", este concluzia altei localnice.

Podețele au fost construite cu bani de la Uniunea Europeană - în cadrul unui proiect în care au fost asfaltati și 17 kilometri de drum. Valoarea lucrărilor a fost de un milion de euro. Investiția a fost comandată de primarul Ion Șerpescu. Astăzi a încercat a găsească o explicație pentru podețele amplasate anapoda.

Ion Șerpescu, primar Mahmudia: "Ele fără logică nu sunt... sunt vreo două și am să chem constructorul. Și eu am văzut că nu prea este în regulă."

Lucrări făcute fără cap sunt și în alte locuri. Jumătate de milion de euro - primiți prin PNDL - a cheltuit primăria din Sendreni - Galaț - cu cinci poduri care nu pot fi folosite de șoferii care nu vor să își strice mașinile. Au rampă de urcare mult prea abruptă.

Și în acest caz primăria dă vina pe proiectant, care nu ar fi dat pe șantier. Edilul promite că va îndrepta lucrurile.

Zamfira Burlacu, primar Șendreni: "Puteți să faceți recepția acestor poduri, la felul în care arată acum? Nu. Deci nicintr-un caz. Vom lua toate măsurile pentru că podurile să fie corect terminate."

Contractul pentru construcția podurilor a fost semnat acum 4 ani. Ințial trebuiau construite 6 dar pentru că unul nu își găsea utilitatea - banii pentru acesta au fost alocați celorlate cinci.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Au rămas șocați când i-au văzut iubita noului tehnician de la Ranger: un fotomodel! "Cum naiba aflu abia acum?!"
FOTO Au rămas șocați când i-au văzut iubita noului tehnician de la Ranger: un fotomodel! "Cum naiba aflu abia acum?!"
Citește și...
Un bărbat din București ar fi fost lovit pe stradă, în Teleorman, de cinci indivizi. Agresorii au fost reținuți
Un bărbat din București ar fi fost lovit pe stradă, în Teleorman, de cinci indivizi. Agresorii au fost reținuți

Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 19 şi 46 de ani, suspectate că au agresat un bărbat pe stradă, în judeţul Teleorman, au fost reţinute pentru 24 de ore. Sunt cercetate pentru loviri şi alte violenţe.

 

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Accident cu victime în Bacău. O femeie a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită puternic de un microbuz şcolar
Accident cu victime în Bacău. O femeie a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită puternic de un microbuz şcolar

O femeie de 70 de ani din Brașov a murit vineri în judeţul Bacău, după ce maşina condusă de soţul ei a fost lovită puternic de un microbuz şcolar fără pasageri.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.