Sute de mii de oameni au ajuns la urgențe de teama gripei. Avertismentul medicilor

×
Codul embed a fost copiat

De teama virusului gripal, sute de mii de oameni au ajuns vineri în unitățile de primiri urgențe. Au așteptat ore întregi pentru consultaţii la spitalele de adulți sau de pediatrie.

În camerele de gardă, doctorii sunt nevoiți să vadă fiecare caz în parte, chiar dacă de multe ori nu este vorba de o urgență. După trei decese cauzate de virusul gripal și peste o mie de persoane diagnosticate doar în ultima săptămână, Ministerul Sănătății a anunțat că va fi suplimentat numărul de doze de vaccin.

300 de copii au ajuns doar în ultimele 24 de ore la unitatea de primiri urgențe a spitalului Marie Curie. Cei mai mulţi nu aveau gripă, însă temători, părinţii, au vrut ca ei să fie consultaţi de un medic.

Virusul gripal se răspândeşte rapid în colectivitate, iar medicii spun că cei mici se pot îmbolnăvi când aşteaptă ore întregi lângă alţi pacienţi.

Iar cei care au virusul îl împrăştie şi în spitale celor care au deja organismul slăbit. Doi pacienţi internaţi la Marius Nasta au fost diagnosticaţi cu gripă după ce rudele au venit în vizită, aşa că accesul a fost limitat.

Citește și
politie
Un copil de 4 ani a fost găsit de polițiști dezorientat și parțial îmbrăcat pe stradă, după ce ar fi căzut de la etajul unu

Beatrice Mahlear, manager Marius Nasta: ''Programul de vizită este restricţionat la 10-15 minute, aparţinătorii sunt rugați să poarte măşti şi halate se protecţie şi să folosească dezinfectant înainte de a intra şi să înţeleagă că aceste măsuri sunt luate pentru a proteja pacienţii intenați în Marius Nasta.''

În ultima săptămână numărul celor răpuşi de virusul gripal a ajuns la 3 şi s-au înregistrat la nivel national 1389 de cazuri de îmbolnăviri. Cele mai multe, în Braşov, Cluj, Sibiu, Prahova şi Bucureşti.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că va suplimenta numărul dozelor de vaccin gripal pentru copii, bătrâni, gravide şi pacienţi cu suferinţe cronice, consideraţi cu risc mare de îmbolnăvire.

35.000 de doze au fost identificate în depozitele distribuitorilor şi vor fi cumpărate de ministerul sănătăţii. Serul poate fiinjectat şi copiilor peste 6 luni. Ar dura însă 2 săptămâni până când va ajunge în cabinetele medicilor de familie din cauza procedurilor.

În plus, ministrul a anunţat că mai multe spitale din Bucureşti, Cluj, Târgu Mureş, Timişoara şi Sibiu vor putea prelua pacienţii care vor face complicaţii majore din cauza gripei. Bolnavii vor putea beneficia de o tehnică specială de ventilaţie mecanică.

Suntem în plin sezon gripal, aşa că este important să respectăm regulile de igienă personală şi să ne izolăm de cei deja bolnavi. Este bine totodată să mâncăm cât mai multe fructe şi pe cei mici să-i ţinem departe de spaţiile aglomerate.

Pe lângă toate acestea, chiar dacă nu ieşiţi afară cu copiii, ar fi bine ca înainte să primiţi musafiri să-i rugaţi să îşi amâne vizita în cazul în care au simptome de răceală sau gripă.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Epidemie de gripă. Oficial MS:
Epidemie de gripă. Oficial MS: "Niciun producător nu mai are pe stocuri vaccin gripal"

Ministerul Sănătăţii anunţă că, după trei decese cauzate de virusul gripal, va fi suplimentat numărul de doze de vaccin.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.