Sute de români care au aplicat la „Casa Verde”, țepuiți de instalatori. Avertismentul lansat de o firmă din domeniu

Casa Verde
Shutterstock

Mulți dintre românii care au aplicat în programul „Casa Verde” riscă să piardă finanțarea pentru sistemele de panouri fotovoltaice, după ce au contractat firme care au dispărut cu tot cu avansurile sau pur și simplu nu au resurse să facă lucrările.

Avertismentul vine de la reprezentanţii uneia dintre companiile specializate în instalarea de panouri fotovoltaice, care explică cum sute de beneficiari au ajuns în această situație.

Nu doar că aceşti oameni au pierdut avansul dat firmelor instalatoare, dar riscă să piardă finanţarea şi practic şansa de a scăpa de grija facturilor la energie. Instalarea panourilor fotovoltaice este o decizie importantă în viaţa românilor, cu avantaje pe termen lung, iar mulţi beneficiari "Casa Verde" nu au posibilităţi financiare pentru a plăti din propriul buzunar sistemul fotovoltaic pe care aşteaptă să-l primească prin această finanţare. Unele persoane au dificultăţi serioase în a-şi recupera avansurile care în multe cazuri sunt mult mai mari decât 2.000 lei, poate chiar 10.000 lei, şi se văd acum în situaţia ingrată de a nu avea panouri solare pe casă, pentru că instalatorii aleşi iniţial nu mai au resurse să funcţioneze. Beneficiarii caută cu disperare instalatori oneşti care să monteze în timp util pentru a beneficia de finanţare, însă multe firme lucrează deja la capacitate maximă şi nu mai pot prelua dosare pentru care nu mai au resurse", a declarat Albert Soare, fondator Kilowat, instalator autorizat ANRE, într-un comunicat de presă transmis marţi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, mulţi instalatori din piaţă au acceptat mai multe dosare "Casa Verde" decât capacitatea financiară şi logistică reală de montaj, ceea ce a dus la imposibilitatea acestora de a mai realiza lucrările promise.

Multe firme instalatoare, fără specialişti cu experienţă, au fost create pentru a profita de programul Casa Verde. Sunt firme cu 2-3 angajaţi sau colaboratori care nu sunt stabile financiar, neavând clienţi şi venituri în afara acestui program pentru a putea avea stoc de echipamente şi a onora toate lucrările. Pentru avansul de cel puţin 2.000 lei pe care beneficiarii trebuie să-l dea, aceste firme au preluat mai multe dosare "Casa Verde" decât ar fi putut real susţine. Sunt sute sau poate chiar peste 1.000 de beneficiari care au ajuns să fie înşelaţi de instalatori fără intenţii oneste. Beneficiarii au fost convinşi prin oferte aparent mai atractive decât media din piaţă, cu mai mulţi KWh, fapt ce la prima vedere ar părea o afacere foarte bună. Doar că acum aceşti beneficiari de bună-credinţă riscă să piardă oportunitatea de a avea panourile instalate şi să reducă facturile la energie", a explicat Soare.

Citește și
Înscrierile la Casa Verde Fotovoltaice - regiunea Nord-Vest s-au terminat în două minute. Bugetul e mult mai mare
Programul Casa Verde a creat o mulțime de controverse. Mircea Fechet a anunțat că va schimba regula primului venit

Specialistul precizează că unul dintre cele mai importante aspecte este ca românii să verifice cu atenţie experienţa instalatorului, portofoliul acestuia şi capacitatea de a finaliza proiectele la timp. Astfel, firma aleasă trebui să aibă istoric, să poată oferi backup şi siguranţă, să aibă echipamente omologate, să aibă contracte directe cu producătorii, să aibă ingineri şi muncitori calificaţi, să ofere tehnic în orice situaţie şi să poată monitoriza sistemul şi după instalare.

Finanţarea oferită prin „Casa Verde 2024" este de 30.000 de lei pentru fiecare beneficiar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Sfaturi pentru viitorii prosumatori, beneficiari ai programului Casa Verde. Ce trebuie să le ceară instalatorilor
Sfaturi pentru viitorii prosumatori, beneficiari ai programului Casa Verde. Ce trebuie să le ceară instalatorilor

Cei care s-au înscris în programul Casa Verde Fotovoltaice sunt acum în etapa în care urmează să își aleagă instalatorii și apoi echipamentele.

Programul Casa Verde a creat o mulțime de controverse. Mircea Fechet a anunțat că va schimba regula primului venit
Programul Casa Verde a creat o mulțime de controverse. Mircea Fechet a anunțat că va schimba regula primului venit

Ultima sesiune de înscriere în Programul Casa Verde, destinată unităților de cult, a stabilit un nou record.

Casa Verde 2024. Doritorii acuză fraude, pentru că banii se duc prea repede. Ministrul spune că e „victima propriului succes”
Casa Verde 2024. Doritorii acuză fraude, pentru că banii se duc prea repede. Ministrul spune că e „victima propriului succes”

Casa Verde a devenit un program în care românii își testează viteza. Este concluzia la care au ajuns asociațiile de prosumatori, care au făcut inclusiv plângeri de fraudă la Ministerul Mediului.

La ce trebuie să fii atent când îți instalezi panouri fotovoltaice. “Nu apelați la intermediari!”
La ce trebuie să fii atent când îți instalezi panouri fotovoltaice. “Nu apelați la intermediari!”

Înscrierile pentru programul Casa Verde Fotovoltaice se apropie de final. Mai sunt doar două regiuni pentru care doritorii pot trimite documente, iar pentru primele regiuni, fondurile s-au epuizat în mai puțin de două minute.

Casa Verde 2024 a ajuns o adevărată „olimpiadă de IT”. Riscurile enorme pentru românii care apelează la intermediari
Casa Verde 2024 a ajuns o adevărată „olimpiadă de IT”. Riscurile enorme pentru românii care apelează la intermediari

Casa Verde 2024 a devenit o adevărată „olimpiadă de IT” iar mulți români și-au lăsat datele personale la îndemâna unor intermediari care promiteau înscrierea în sistem, fapt extrem de periculos, atrage atenția o companie de sisteme fotovoltaice.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.