Sute de români sunt încă blocați în Israel. „Raiduri aeriene sunt continuu, se aud avioanele permanent”

×
Codul embed a fost copiat

La trei zile de la primele atacuri din Israel, sute de români sunt încă acolo. Toţi încearcă disperați să se întoarcă mai repede acasă.  

Unora le-au fost anulate zborurile alţii sunt chiar în zona de conflict, aşa că au cerut sprijinul autorităților de la Bucureşti ca să fie evacuați.

Pe de altă parte, cei care au avut şansa să revină în ţară
nu vor scăpa uşor de spaimă. Au plecat să vadă locurile sfinte, dar s-au trezit sub o ploaie de bombe şi în sunet de mitraliere.

De pe terasa casei unor prieteni, Raluca Munteanu și soțul său urmăreau duminică seara şocaţi cum trec blindatele armatei israeliene. Au plecat acolo în pelerinaj dar s-au trezit în plin război, iar zborul către casă le-a fost anulat.

Raluca Munteanu, turist: ”Raiduri aeriene sunt continuu, se aud avioanele permanent, aseară au survolat cerul foarte multe elicoptere pentru că au început să cadă bombele, iar prin spatele curții trec transportoarele cu tancuri, acum s-a auzit o bubuitură, nu știu dacă se aude – toată autostrada e permanent – pe banda de urgență se văd tancurile”.

Citește și
pompieri
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare

Alți 44 de pelerini speră să revină în siguranță acasă în această seară. Bombardamentele i-au prins în Betleem, la 9 kilometri sud de Ierusalim.

Dan Mazilu, Preot: Fiind în zona Beetleemului, în zona palesteniană, noi nu am avut cu porbleme, ne-am făcut programul în fiecare zi – sigurul lucru nu am putut să ajungem la sfântul moment la slujba ortodoxă, Betleemul s-a închis„.

Extrem de greu le este şi românilor stabiți în Israel. Anca Slomovici este plecată de 17 ani. Locuiește cu mama și cu cei trei copii. Fiica ei cea mare urmează stagiul militar de doi ani.

Anca Slomovici: Ne gândeam să venim înapoi în țară, dar fiica mea este exact unde este atacul, unde este războiul cel mai aprins.

Între timp, pe aeroporturile din țară, ajung mai multe aeronave pline cu români. Au căutat disperați orice zbor să fugă cât mai repede de acolo. Mulți dintre ei și-au plătit siguri biletele care ajung până la 500 de euro de persoană. Şi pentru cursele Tarom se plăteşte bilet normal deoarece compania naţională, confrom oficialilor, nu face curse de repatriere, ci zboruri normale.

Pasager: Am plătit undeva pentru 4 persoane undeva la 3 mii de euro pentru bilete de avion. Sunt multe grupuri blocate în Betleem Şi Ierusalim. Am văzut rachete, sistemul aerian că lovea rachetele respective, am văzut militari, panică pe stradă, am decis să scurtăm pelerinajul şi să venim mai repede în România.

Reprezentanții unei companii aeriene low cost au anunțat că și-au anulat toate cursele, iar zeci de pasageri au rămas pe cont propriu. Astfel zborurile din Israel spre România sunt operate doar de trei companii printre care şi Tarom.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, până acum au ajuns în țară peste 800 de conaţionali. Reprezentanții Patriarhiei confirmă că în zona de conflict mai sunt pelerini.

Pe de altă parte şi în Fâşia Gaza sunt aproximativ 350 de români. O sută dintre aceştia cer ajutorului autorităţilor de Bucureşti.

Cetățenii români care se află în Israel sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României de la Tel Aviv. La adresa de e-mail [email protected] și la numărul de telefon de permanență al Ambasadei României la Tel Aviv: +972 54 5643279, precum și cel al Consulatului General de la Haifa: +972 543 998 038)

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare

DSU clarifică: achiziția containerelor de decontaminare face parte dintr-un amplu proiect european ce urmărește formarea unor rezerve strategice comune pentru intervenții rapide în caz de amenințări chimice, biologice, radiologice sau nucleare în UE.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.