Romania, tara in care un tanar prins de zece ori beat la volan este in libertate

×
Codul embed a fost copiat

11 conducatori auto din Capitala au crezut ca pot sa se urce la volan dupa ce au consumat cateva pahare, si sa scape nepedepsiti.

Razia politistilor de la rutiera, de vineri noaptea, le-a demonstrat contrariul.

Unul dintre soferi chiar a incercat sa-i evite pe oamenii legii si sa faca cale intoarsa, dar a fost prins imediat.

Agentii au constatat ca tanarul, in varsta de 24 de ani, a mai fost prins pe picior gresit, nu mai putin de 9 ori.

"In momentul in care a fost testat cu alcooltestul a fost relevata o valoare de 0,65 miligrame alcool pur in aerul expirat, si de asemenea in urma verificarilor s-a stabilit ca acestuia i-au mai fost intocmite 9 dosare de cercetare penala pentru conducere, avand permisul suspendat", a declarat Andrei Codau, Brigada Rutiera Bucuresti.

Citește și
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

Tanarul s-a ales cu cel de-al zecelea dosar penal, pentru conducere pe drumurile publice sub influenta bauturilor alcoolice si pentru conducere cu permisul suspendat.

Tot vineri noaptea au mai fost amendati, in doar 3 ore, aproximativ 100 de conducatori auto, care au incalcat legea.

Agentii au intocmit 11 dosare penale si au retinut 16 permise.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

Două persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce o ambarcaţiune a eşuat, pe braţul Chilia al Dunării, fiind solicitată prezenţa echipajului aeromedical SMURD pentru preluarea victimelor.

Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO
Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO

Mii de persoane au participat sâmbătă la cele două marșuri organizate în București: unul al comunității LGBT și altul al celor care au protestat față de existența primilor. Trei indivizi au fost prinși cu sprayuri iritante asupra lor.

Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele
Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele

Un bărbat de 29 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce ar fi încercat să intre în locuinţele a două femei din Bucureşti, pentru a fura.

Recomandări
Autoritățile se pregătesc pentru un dezastru la Praid. Oamenii sunt deznădăjduiți: ”E foarte, foarte mare durere”
Autoritățile se pregătesc pentru un dezastru la Praid. Oamenii sunt deznădăjduiți: ”E foarte, foarte mare durere”

La Praid, situația rămâne tensionată. Craterele s-au mărit iar, peste noapte.  

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.